Impulsionarea consumului de energie regenerabilă la nivel mondial

regenerabile-300x168

Guvernul german intenţionează să profite de faptul că deţine preşedinţia G7 (grupul celor mai industrializate şapte state din lume) pentru a impulsiona utilizarea energiei regenerabile la nivel mondial.

Ministrul Economiei şi vicecancelarul german Sigmar Gabriel, spune că o schimbare a politicii energetice, prin acordarea de prioritate energiei regenerabile, nu numai că va aduce beneficii ecologice, ci va avea şi avantaje economice.

În Germania, în momentul în care s-a decis să se pună capăt energiei nucleare – ultimul reactor ar trebui să fie scos din funcţiune în 2022 – discuţiile s-au concentrat pe consecinţele economice ale acestei măsuri şi pe o posibilă desfiinţare a unor locuri de muncă.

Deşi, cu timpul au început să se vadă beneficiile şi, în timp ce sectorul energiei nucleare a generat în cele mai bune timpuri ale sale circa 30.000 de locuri de muncă în Germania, cel al energiei regenerabile oferă acum în jur de 300.000 de locuri de muncă.

Reuniunea miniştrilor din G7 responsabili cu problemele energetice, va avea loc la Hamburg, iar ca teme principale vor fi impulsionarea energiei regenerabile şi strategia comună pentru reducerea dependenţei de gazul rusesc.


Publicat

în

,

de către