Regulamentul privind controalele efectuate de autoritățile responsabile privind Fondul de azil, migrație și integrare

uniune europeana
Oficialii Uniunii Europene au publicat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/840 al Comisiei privind controalele efectuate de autoritățile responsabile în temeiul Regulamentului (UE) nr. 514/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor generale privind Fondul pentru azil, migrație și integrare, precum și instrumentul de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor.

Potrivit actului legislativ, autoritățile responsabile răspund de gestionarea și controlul cheltuielilor în temeiul Regulamentului (UE) nr. 514/2014.

În acest scop, trebuie să se efectueze controale administrative și controale la fața locului.

Controalele administrative efectuate de autoritățile responsabile ar trebui să includă analiza declarațiilor financiare transmise de către beneficiari.

Controalele la fața locului ar trebui să cuprindă aspecte atât financiare, cât și operaționale și ar putea fi necesar ca acestea să fie realizate în diferite etape ale unui proiect.

Regulamentul a intrat în vigoare la 1 iunie 2015.


Publicat

în

de către

Etichete: