Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
Anunţarea obligatorie a taxelor şi comisioanelor unei tranzacţii prin bancomat
În Monitorul Oficial nr. 800 din 3 noiembrie 2014 a fost publicat Ordinul nr. 505/2014 emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor privind obligativitatea băncilor de a informa consumatorii asupra tuturor taxelor şi comisioanelor percepute la efectuarea unei tranzacţii prin bancomat, cu aplicabilitate din data de 3 martie, adică după patru luni. Astfel Ordinul prevede ca pe ecranul video al terminalelor ATM…
-
IFRS-urile obligatorii din 1 ianuarie 2015
Standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS) vor deveni obligatorii începând cu 1 ianuarie 2015 pentru toate societăţile de asigurări/reasigurări autorizate în România şi pentru cele care activează în baza dreptului de liberă stabilire, şi se referă la standardele adoptate conform procedurii prevăzute la art. 6 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din…
-
Suplimentare bugetară pentru autorităţile locale
Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Liviu Dragnea, a anunţat că a aprobat un ordin privind suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei Publice cu încă 132,2 milioane lei, bani care vor fi repartizaţi autorităţilor locale. Anterior bugetul instituţiei a mai fost suplimentat, tot din Fondul de rezervă, cu 152 milioane lei, pentru plata arieratelor spitalelor şi primăriilor, precum şi pentru…
-
Beneficiile scăderii investiţiilor publice
Scăderea investiţiilor publice poate fi un beneficiu pe termen lung, dacă s-a făcut pe baza întăririi disciplinei financiare, prin eliminarea proiectelor neeraliste şi a corupţiei, chiar dacă afectează creşterea economică pe termen scurt, a afirmat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Dacă este vorba de mai multă disciplină în cheltuirea banului public, chiar dacă pe termen scurt…
-
Statistici îmbucurătoare privind bugetul de stat din 2014
La 4 noiembrie premierul Victor Ponta a anunțat că pentru prima dată în ultimii 25 de ani bugetul României are excedent. Astfel au fost obținute 176 de miliarde venituri și doar 175,6 cheltuieli, în condițiile în care obligațiile internaționale permit doar 2,2% din PIB deficit. Executivul împreună cu BNR, partenerii sociali, mediul de afaceri, Comisia…
-
Progresele CCIR- factor major la intrarea României în 2019 în zona euro
La 4 noiembrie premierul Victor Ponta s-a arătat mulțumit de dinamismul din ultima perioadă al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) și a declarat că este important ca mediul de afaceri și investitori români să fie reprezentați în dialogul cu factorii guvernamentali. La evenimentul organizat cu ocazia prezentării schemelor de ajutor de stat…
-
Raportul Comisiei Europene privind prognoza economică de toamnă
Comisia Europeană apreciază că, Guvernul va fi nevoit să crească taxe sau să taie cheltuieli pentru a compensa scăderile de venituri prognozate în 2015 din reducerea CAS, a taxei pe stâlp şi a accizelor, în caz contrar urmând ca deficitul bugetar să urce la 2,8% din PIB, cu 10 miliarde lei peste ţintă. „Pentru 2015,…
-
Cel mai mare avans din UE al preţurilor producţiei industriale
Potrivit datelor Eurostat, România a înregistrat în luna septembrie cea mai mare creştere din Uniunea Europeană a preţurilor producţiei industriale, de 0,4%, comparativ cu luna similară a anului trecut, în condiţiile în care indicatorul a urcat doar în trei state, iar la nivel comunitar a scăzut cu 1,6% Celalte două ţări care au raportat creşteri…
-
Împrumut de la Trezorerie pentru plata beneficiarilor de fonduri europene
Un împrumut de la Trezoreria Statului în valoare de 1,1 miliarde de lei a fost aprobat de Guvern, şi este destinat pentru a fi pus la dispoziția Autorităților de Management ale programelor operaționale resursele necesare pentru plata facturilor către beneficiarii de fonduri europene. Acest împrumut are ca scop creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene, dar şi faprul că banii…
-
Proiectul de buget pentru 2015 prezentat pentru dezbatere la finele lunii noiembrie
Ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov a declarat că proiectul de buget pentru 2015 va fi prezentat pentru dezbatere la finele lunii noiembrie și până la 31 decembrie ar putea fi votat, și că în sfârșit acest buget va fi unul nu contabil ci făcut pentru oameni, pentru dezvoltare. Oficialul a menționat faptul că în cazul în care…
Got any book recommendations?