Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
ANAF a publicat lista modificată a contribuabililor
Noutăţi legislative: Începând cu 1 ianuarie 2014, potrivit Ordinului nr. 3581/2013 şi Ordinului nr. 3582/2013, pentru stabilirea contribuabililor mijlocii şi a celor mari, criteriul de bază va rezulta după agregarea indicatorilor: volumului obligaţiilor fiscale datorate, declarate de către contribuabili şi a cifrei de afaceri raportată în situaţiile financiare încheiate la data de 31 decembrie a anului anterior celui în care se efectuează actualizarea,…
-
Modificarea „taxei pe stâlp”
Ministrul de resort, Daniel Constantin a precizat că ordonanţa de urgenţă care instituie aşa-numita „taxă pe stâlp” va fi modificată astfel încât să fie excluse de la acestă impozitare anumite zone din agricultură. „Am discutat cu vicepremierul Chiţoiu, sunt foarte mulţi parlamentari care au făcut interpelări pe această temă şi eu sper să ajungem la…
-
Suplimentarea bugetului MADR
Conform unui proiect legislativ postat spre dezbatere publică, cuantumul total al obligaţiilor de plată ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2013 este de 9,8 mil. lei. Fiind insuficient, ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a solicitat suplimentarea bugetului pe anul 213 cu suma de 2,609 mil. lei, pentru plata unor titluri executorii, din care 1,73…
-
Planurile de angajare ale firmelor
Un studiu, în ceea ce priveşte planurile de angajare ale firmelor, arată că pentru anul 2014 doar 11% din companiile din România estimează noi angajări, la acelaş nivel fiind firmele care preconizează reducerea personalului. Însă pe de altă parte majoritatea firmelor sunt care preconizează menţinerea numărului de angajaţi. Industria prelucrătoare se află pe primul loc în…
-
Programul „Bun de plată”, începând din decembrie
Banca Comercială Română (BCR) a lansat programul de loialitate „Bun de plată”, începând din această lună. Prin intermediul acestui program, aferent cardurilor de credit pentru persoane fizice, clienţii vor primi lunar înapoi 2% din valoarea tranzacţiilor efectuate online, în România şi în străinătate. Programul acoperă toate tranzacţiile efectuate, în orice colţ al lumii, la benzinării,…
-
Ministrul Finanţelor – nemulţumit de activitatea managerială a CEC Bank
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu şi-a exprimat pe bună dreptate, nemulţumirea faţă de activitatea managerială a CEC Bank, explicând că, de la începutul mandatului său, a cerut măsuri de modernizare a băncii şi mai ales de îmbunătăţire a procedurilor de acordare a creditelor şi finanţare a mediului de afaceri, însă, banca este pe pierdere, şi nu…
-
Majorarea ratei de absorbţie a fondurilor europene
Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, vicepreşedinte PSD, a declarat că efortul susţinut al USL pentru atragerea de fonduri europene a contribuit la o rată de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune, conform datelor din contabilitate publicate de Ministerul Fondurilor Europene, în luna noiembrie de 26,83%, ceea ce reprezintă o creştere faţă de luna…
-
Se măreşte acciza impusă micilor distilerii de alcool etilic
Noutăţi legislative: Conform unui proiect de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal, de la 475 euro/hl la 500 euro/hl va fi majorată acciza impusă micilor distilerii de alcool etilic, a căror capacitate de producţie nu depăşeşte 10 hectolitri de alcool pur. Cornel Mureșan, vicepreședintele Asociației Producătorilor de Pălincă din Satu Mare a declarat că este lăudabil faptul…
Got any book recommendations?