Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
De la 1 ianuarie 2014, liber la exportul de carne de porc
Una din noutăţile legislative anunţate de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, este faptul că România va putea exporta carne şi produse din carne de porc pe piaţa europeană de la 1 ianuarie 2014, iar veniturile din aceste exporturi ar putea ajunge la un miliard de euro. Astfel, zilele trecute, la Bruxelles, în comitetele tehnice, s-a dat…
-
În octombrie 2013, preţurile de consum au crescut cu 0,3%
Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, preţurile de consum au crescut cu 0,3% în octombrie 2013 faţă de luna precedentă, iar rata anuală a inflaţiei, pe ultimele 12 luni, a rămas la 1,88%. Astfel, în noiembrie 2012 – octombrie 2013, faţă de noiembrie 2011 – octombrie 2012, creşterea medie a preţurilor pe total,…
-
Preţurile pentru pachetele turistice pe litoralul românesc în creştere
Vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor în Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat că preţurile pentru pachetele turistice pe litoralul românesc vor creşte cu 5 – 8% în 2014, fapt care a fost influenţat de scăderea cu 5% a numărului de turişti în 2013. Creşterea prețurilor la pachetele turistice este influențat de asemenea numărul mare de taxe pe care le…
-
De astăzi, acțiunile Romgaz sunt tranzacționate la bursă
Guvernul a descoperit cum să aducă bani la buget: listările pe bursă. Din vânzarea unor pachete minoritare de acţiuni la 3 companii, statul a încasat mai mult de jumătate de miliard de euro în anul curent. 390 de milioane de euro au venit doar din vânzarea a 15% din acţiunile Romgaz, care începând de astăzi…
-
Exporturile României, în creştere cu 8,4%
În primele 9 luni din 2013, exporturile României au crescut cu 8,4%, până la valoarea de 160,88 miliarde lei, în timp ce importurile au fost pe un trend descendent, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul anterior, arată datele estimate ale Institutului Naţional de Statistică. Prin urmare, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2013,…
-
Nuclearelectrica, creşteri semnificative în ceea ce priveşte cifra de afaceri, profitul operaţional şi EBITDA
Un comunicat al companiei Nuclearelectrica informează că în primele nouă luni ale acestui an, s-a înregistrat un profit net de 331,228 milioane de lei, în timp ce în aceeaşi perioadă din 2012 a raportat o pierdere netă de 34,019 milioane de lei. De asmenea, în primele nouă luni din 2013, Unitatea 1 CNE Cernavodă a…
-
În 2014 câştigul salarial mediu net va creşte cu 5,1%
Potrivit estimărilor Comisiei Naţionale de Prognoză, în 2014 salariul mediu net va creşte cu 5,1%, la 1.676 lei, în scădere uşoară faţă de prognoza din primăvară, de 1.698 lei. De asemenea, conform estimărilor privind salarizarea pentru 2013 – 2017, câştigul salarial mediu brut se va majora anul viitor cu 5,2%, la 2.298 lei. Câştigul salarial mediu brut, în 2015,…
-
Prognoza creşterii economice
Potrivit variantei de toamnă a prognozei pe termen mediu 2013 – 2017 a Comisiei Naţionale de Prognoză, creşterea economică a României este estimată la 2,2% în 2013 şi 2014 şi urmează să ajungă la 2,5% în 2015, 3% în anul 2016 şi 3,3% în anul 2017. Prognoza de primăvară prevede o creştere economică de 1,6%…
-
Topul scumpirilor
Un raport al Consiliului Concurenţei, care analizează evoluţia preţurilor din supermarketuri, ne arată că cel mai mult a crescut preţurile la mezeluri în 2012, cu aproape 40% faţă de 2011, şi urmat de scumprile la pâine şi vin. Principalul motiv al scumpirilor a fost creşterea costurilor ridicate la materia primă şi utilităţi, faţă de nivelul salarizării care a rămas…
-
Infringementul ne paşte
Decizia politică luată de guvernanţi în urma discuţiilor cu FMI, privitor la indexarea accizelor la tutun, alcool şi carburanţi încalcă prevederile Directivele europene 64/2011 privind structura şi ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat, 92/84/EEC privind băuturile alcoolice şi 2003/96/EC privind produsele energetice. Astfel Comisia Europeană ar putea declanşa procedura de infringement împotriva României din cauza indexării accizelor. De asemenea România riscă…
Got any book recommendations?