Câţi bani se vor duce pentru achitarea datoriilor acumulate în 2009 – 2012 din bugetul alocat Sănătăţii pentru anul 2013

Potrivit unor declaraţii ale ministrului Sănătăţii, bugetul alocat Sănătăţii pentru anul 2013 este mai mare cu 30% faţă de cel de anul trecut, însă, din păcate, o parte a acestuia, aproximativ 3,5 miliarde de lei, va fi cheltuită pe datorii acumulate în intervalul 2009-2012. Astfel, în condiţiile în care se doreşte intrarea în normalitate şi cu toate plăţile la zi, spitalele vor trebui să se încadreze în banii primiţi.
„O mare parte din bani se duc pentru datoriile acumulate în 2009 – 2012. Şi, din păcate, nu achit integral toate datoriile cu aceste sume suplimentare alocate, dar măcar ne dă o „respiraţie” pentru 2014 încolo”, a precizat Eugen Nicolăescu.
Ministrul a mai informat că  bugetul pentru finanţarea ambulatoriilor de specialitate şi a spitalizării de zi vor creşte în 2013 cu 50%, pentru descurajarea internărilor fictive, şi că spitalele vor fi plătite în 2013, în funcţie de clasa în care se află, prin urmare, tarifele pentru un caz să nu fie mai mici în unităţile sanitare de gradul I faţă de cele de gradul IV.


Publicat

în

de către