Eşalonarea plăţilor datoriilor pentru medicamente

Prescribed drugsPotrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății,  a fost semnat un protocol cu Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) prin care s-a convenit  implementarea unui calendar de eşalonare a plăţilor datoriilor până la sfârşitul anului 2014 astfel încât să nu se realizeze o presiune financiară care să nu poată fi suportată de sistemul sanitar. Astfel, 2/3 din facturile emise înainte de implementarea Directivei plăţilor întârziate vor fi plătite până la sfârşitul anului 2013, urmând ca restul de 1/3 să fie achitate până la sfârşitul anului 2014. Facturile emise după data de implementare a Directivei vor avea termene de plată care vor descreşte treptat până la 180 de zile la sfârşitul anului 2013 şi până la 60 de zile la finele anului 2014.
Ministrul Sănătăţii a subliniat că datoria restantă este de 4,5 miliarde lei, adică un miliard de euro, sumă acumulată în perioada 2009 – 2012.


Publicat

în

de către