Estimări privind evoluţia pieţei farmaceutice din România

cc
Piaţa farmaceutică din România ar putea suferi enorm din cauza scăderii administrative a preţurilor la medicamente, a creşterii constante a taxei clawback sau datorită lipsei de transparenţă a modului în care această taxă este administrată.

Potrivit reprezentanţilor lanţurilor de farmacii, a producătorilor şi distribuitorilor de medicamente, piaţa farmaceutică ar putea rămâne fără jumătate din farmacii în următorul an, reducerea preţului la medicamente nu va aduce bani în plus la buget, iar pacienţii vor fi nevoiţi să scoată şi mai mulţi din buzunar pentru a se trata.

Mai mulţi reprezentanţi ai lanţurilor de farmacii sunt nemulţumiţi de scăderea preţurilor la medicamente, deoarece au înregistrat venituri tot mai scăzute ( circa 17%), iar pentru a-şi acoperi cheltuielile aceştia recurg la restrângerea disponibilităţii medicametelor pe piaţa locală, respectiv la scumpirea lor.


Publicat

în

de către