Ordonanţa de urgenţă privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Ordonanţa nr. 71/2012 prevede desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii centralizată pentru sistemul sanitar, care încheie contracte de achiziţie publică cu acorduri-cadru, în numele şi pentru unităţile sanitare publice cu paturi din reţeaua ministerului şi a autorităţilor administraţiei publice locale. Guvernul susţine că scopul acestei măsuri îl reprezintă gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate, achiziţionarea de produse şi servicii de calitate şi stabilirea unor variaţii mai mici de preţuri.
Deputaţii opoziţiei au criticat această ordonanţă pe motiv că „centralizează resursele la minister, cu efecte negative asupra pacienţilor şi medicilor”.
Ordonanţa a fost adoptată cu 226 voturi „pentru”, 78 „împotrivă” şi 6 abţineri, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
M.S. – unitate de achiziţii centralizată pentru sistemul sanitar
de către
Etichete: