Neregulile privind cardul de sănătate

card
Ministerul Sănătăţii împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate consideră că introducerea cardului naţional de sănătate este necesară pentru sistemul sanitar românesc.

Însă, conform Raportului Corpului de control al primului ministru, din 18 iunie, privind verificarea implementării cardului naţional de sănătate, s-au constatat întârzieri şi nereguli în procedura de introducere a acestuia.

Astfel, Ministerul Sănătăţii a declarat că în cazul în care vor fi dovediţi vinovaţii, aceştia trebuie să răspundă în faţa justiţiei.

Ministerul Sănătăţii arată că, împreună cu CNAS, depune toate eforturile pentru implementarea acestui proiect, conform Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Potrivit raportului privind verificarea implementării cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, controalele au fost efectuate la C.N. Imprimeria Naţională, CNAS şi Ministerul Sănătăţii şi au avut ca obiective verificarea respectării cadrului organizatoric şi funcţional necesar implementării proiectului privind cardul de sănătate, verificarea respectării dispoziţiilor legale cu ocazia organizării şi desfăşurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică în acest caz şi a îndeplinirii atribuţiilor legale de către instituţiile care au avut atribuţii în legătură cu implementarea acestui proiect.


Publicat

în

de către