Etichetă: achiziţii publice
-
Strategia naţională în domeniul achiziţiilor publice 2023 – 2027
Hotărârea nr. 554/2023 prevede aprobarea Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice 2023 – 2027. Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale au obligaţia de a duce la îndeplinire acţiunile specifice domeniului lor de activitate prevăzute în Planul de acţiune care face parte integrantă din Strategia naţională în…
-
Modificări de ultimă oră: achiziţii publice, transporturi rutiere!
În Monitorul Oficial nr. 975/2022 a fost publicată OUG nr. 136/2022 pentru modificarea unor acte normative. Între cele mai importante modificări, actul normativ creează cadrul legal utilizării autobuzelor achiziţionate din fonduri europene de către unităţile administrativ-teritoriale şi transmise cu titlu gratuit unităţilor şcolare, pentru efectuarea transportului şcolar.
-
Noutăţi privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică
În Monitorul Oficial nr. 126/2022 a fost publicată OUG nr. 126/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică de produse/servicii, ale contractelor sectoriale şi ale acordurilor – cadru atribuite în domeniile apărării şi securităţii.
-
Noutăţi privind ajustarea preţului contractelor de achiziţie!
Legea nr. 281/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1149/2021, prevede aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal – bugetar.
-
Noutăți privind modificarea contractului de achiziţie publică!
Instrucţiunea nr. 1/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 56/2021, prevede modificarea contractului de achiziţie publică/contractului de achiziţie sectorială/acordului – cadru.
-
Ce procedură trebuie urmată pentru înregistrarea în sistemul electronic de achiziţii publice?
Sistemul electronic de achiziţii publice a luat fiinţă pentru a sprijinii principiul transparenţei, unul dintre cele 7 principii ale cardului legislativ european care reprezinta pilonii sistemului de achiziţii publice în întreaga Uniune Europeana. SEAP este platforma care doreşte să asigure transparenţa în ceea ce priveşte desfăşurarea unei licitaţii publice, a procesului în sine dar şi…
-
Au fost aduse modificări Legii achiziţiilor publice!
Legea achiziţiilor publice reglementează modul de realizare a achiziţiilor publice, procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi de organizare a concursurilor de soluţii, instrumentele şi tehnicile specifice care pot fi utilizate pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică, precum şi anumite aspecte specifice în legătură cu executarea contractelor de achiziţie publică.
-
Organizarea Ministerului Public va suferi modificări!
Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice.
-
Documentul privind facturarea electronica in domeniul achizitiilor publice a fost aprobat
Documentul privind facturarea electronica in domeniul achizitiilor publice se numara printre proiectele de acte normative aprobate sau de care guvernul a luat act in sedinta Guvernului Romaniei din 20 iunie 2019. Actul normativ initiat de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale impreuna cu Ministerul Finantelor Publice transpune directiva europeana privind facturarea electronica in domeniul achizitiilor publice…
-
A fost adoptat proiectul de Lege privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice
Guvernul României a adoptat în şedinţa de joi proiectul de Lege privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice, informează Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale Actul normativ, iniţiat de MCSI şi Ministerul Finanţelor Publice, transpune directiva europeană privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice şi are drept scop instituirea obligativităţii primirii şi prelucrării facturilor în format…