Etichetă: acord
-
Şi-a respectat România obligaţiile sau nu?
Fondul Monetar Internaţional va hotărî, la sfârşitul acestei luni, dacă România şi-a respectat obligaţiile, urmând ca conducerea FMI să discute în data de 26 martie primele două evaluări ale acordului stand-by cu România. Potrivit oficialului FMI, din cele cinci ţinte orientative, patru au fost respectate, însă a fost ratată ţinta privind arieratele pentru întreprinderile de…
-
Prima evaluare a acordului FMI aprobat în septembrie
Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional a aprobat pe 27 septembrie scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române şi încheierea unui nou acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv. Misiunea Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene va veni în 22…
-
Acordul de parteneriat între România şi UE
În cadrul unui comunicat de presă, Victor Ponta, alături de Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, au prezentat Acordul de parteneriat între România şi UE privind mecanismul financiar multianual 2014-2020. Premierul a declarat că toate proiectele europene sunt deblocate şi că POS-CEE este ultimul proiect deblocat. De asemenea, prim – ministru a mai spus că pariul…
-
Scrisoarea de intenţie pentru acordul cu FMI, aprobată de Guvern
În şedinţa de miercuri a Guvernuluia fost aprobată forma finală a scrisorii de intenţie către FMI şi a fost trimisă preşedintelui Traian Băsescu pentru aprobare, astfel încât joi să fie trimisă board-ului Fondului. Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la sfârşitul întâlnirii cu parlamentarii UDMR, că săptămâna viitoare va prezenta în Parlament „liniile principale” ale…
-
Ultimele două evaluări ale acordului cu România – analizate de FMI
Pe 26 iunie 2013, Boardul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a analizat modul în care România s-a achitat de sarcinile impuse prin acordul încheiat cu finanțatorii internaționali. FMI va analiza rapoartele ce conțin rezultatele ultimelor două evaluări ale acordului de împrumut cu România, în funcție de concluzia la care va ajunge conducerea FMI, se va decide…
-
Dobânzi mai mici doar după un acord cu FMI
Pentru a coborî puternic costurile de împrumut, Guvernul are nevoie de un acord cu FMI, un rating mai bun sau de reducerea dobânzii de către BNR. Costurile de împrumut pe termen lung ale României ar putea scădea substanţial doar dacă Guvernul încheie un acord cu FMI, agenţia Standard&Poor’s îmbunătăţeşte ratingul ţării sau Banca Naţională a…
-
Parlamentul European a respins bugetul UE pentru perioada 2014-2020
Printr-o rezoluţie votată în plen, Parlamentul European a respins varianta de buget multianual al UE pentru perioada 2014-2020 rezultată în urma negocierilor liderilor statelor membre la Consiliul European din luna februarie. Eurodeputaţii au hotărât prin aceeaşi rezoluţie şi un mandat pentru negocierile cu celelalte instituţii europene cu privire la bugetul multianual (MFF), care în cele din…
-
Angajamente ale Guvernului faţă de FMI
Guvernul s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional să respecte precondiţiile asumate până în iunie. Printre cele mai importante puncte ale înţelegerii se regăsesc listarea unor pachete de acţiuni din companiile de stat şi instalarea unor manageri privaţi, precum şi privatizarea unor companii din energie. România a continuat să facă apel la ancora FMI pentru a-şi…
-
FMI evită finalizarea acordului cu România
FMI vrea să evite finalizarea acordului cu România, deși recunoaște că, până în prezent, țintele stabilite au fost ratate în marea lor majoritate. Din totalul de 17 puncte de pe agenda FMI, doar șase au fost duse până la capăt de guvern. Altfel spus, țintele din Acord au fost ratate, iar delegația Fondului Monetar Internațional ar fi trebuit…
-
Opiniile analiştilor despre acordul cu instituţiile internaţionale
Potrivit declaraţiilor mai multor analişti, România întârzie foarte mult în adoptarea reformelor convenite cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE), şi că trebuie în primul rând să recupereze timpul pierdut şi să încerce să finalizeze acordul în derulare cu cât mai multe criterii îndeplinite. „Acordul ăsta a fost un dezastru. Noi nu am făcut nimic…