Etichetă: agenţi economici
-
A fost actualizat cadrul normativ privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale au fost modificate de Hotărârea nr. 355/2023. Actul normativ actualizează cadrul normativ privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în vederea corelării prevederilor legislației secundare cu cele…
-
Lista contribuabililor mijlocii, publicată pe portalul ANAF!
Prin Ordinul președintelui ANAF nr. 2521/2022 a fost aprobată lista nominală a contribuabililor mijlocii, care vor fi gestionați de administrațiile județene ale finanțelor publice și Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului București începând cu 01 ianuarie 2023.
-
Problemele agenților economici legate de legislația instabilă
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a declarat, în cadrul conferinței „România clandestină: De la problemele de piață ale producătorilor, la riscurile consumatorilor”, că agenții economici se confruntă cu probleme. Motivul principal constă în legislația instabilă care reprezintă o problemă pentru 80% dintre agenții economici din România, iar peste 85% doresc să interacționeze…
-
ONG-urile nu au nici un drept de control asupra agenţilor economici
Marius Dunca, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a precizat că ONG-urile nu au niciun drept de control asupra agenţilor economici, deși tot mai multe astfel de organizații fac acest lucru, abuzând de diverse legitimații. „Am înțeles că sunt foarte multe ONG-uri care vă controlează. Ele nu au niciun drept de control. ANPC controlează tot…
-
Cine poate folosi noile proceduri de raportare contabilă
Începând de la 1 ianuarie 2015 circa 608.300 de entităţi economice vor putea opta pentru noile proceduri simplificate de raportare contabilă, menţionează Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism(DIMMMAT). Astfel, Guvernul a adoptat o modificare a legii contabilităţi în scopul de a reduce sarcinile administrative ale companiilor. Prin această modificare se creează cadrul necesar pentru implementarea noii directive…
-
Scutire la impozitul pe profit pentru unele firme
Adriana Ahciarliu, secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare din România, a declarat că agenţii economici care produc cu echipamente achiziţionate în leasing vor putea beneficia de scutire la impozitul pe profit la producţia obţinută cu aceste echipamente, până în 2015. Ei sunt scutiţi la impozitul pe profitul realizat cu aceste echipamente începând din primăvară, pe…
-
Preţul gigacaloriei pentru agenţii economici din Capitală
Conform unui proiect al Primăriei Capitalei, preţul gigacaloriei pentru agenţii economici din Bucureşti va creşte până la 329,30 lei, fără TVA, pentru cei alimentaţi din centrale RADET, şi respectiv până la 296,49 lei, fără TVA, pentru cei alimentaţi din puncte termice proprii. Tarifele ar fi trebuit să fie recalculate în februarie 2013, ca urmare a…
-
Raport ANOFM referitor la locurile de muncă vacante
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă că numărul locurilor de muncă vacante puse la dispoziţie de către agenţii economici la nivel naţional în perioada 6-12 iunie 2013 constitutie 11.131. Cele mai multe posturi libere sunt înregistrate în judeţul Cluj (1500), municipiul Bucureşti (823) şi Timiş (631). La polul opus se află Suceava (18),…