Etichetă: amenda

  • Cum se va impozita bacşişul din 8 mai?

    În Monitorul Oficial nr. 285 din 28 aprilie a fost publicată Ordonanţa de urgenţă care stabileşte cum se va impozita bacşişul. Actul normativ intră în vigoare începând cu 8 mai. Potrivit actului normativ, patronii au posibilitatea să decidă dacă banii ajung sau nu la angajaţi. Bacşişurile vor fi impozitate cu 16%, dar nu se vor…

  • Noile reguli pentru suspendarea activităţii unei firme

    ANAF va opera după reguli noi. Inspectorii vor putea suspenda activitatea unei firme la a doua abatere şi doar dacă diferenţa dintre bani înregistraţi şi cei descoperiţi trece de 300 de lei. În cazul în care inspectorii Fiscului constată la firme diferenţe de până la 3% din valoarea înregistrată de casa de marcat, dar nu…

  • Amenzi aplicate în urma verificărilor efectuate de Inspecţia Muncii

    Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 06-10 aprilie 2015, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.130.300 de lei, adică 258.250 de euro. Au fost depistate 84 de persoane care lucrau fără forme legale. Dintre acestea 18 erau din Argeş, 13 din judeţul Iaşi şi 7 din Mureş. Inspectorii…

  • Amenzi pentru construcţiile neavizate împotriva incendiilor

    Senatorii au decis să majoreze de cinci ori amenda pentru continuarea executării lucrărilor de construcţii după anularea avizului sau a autorizaţiei de securitate la incendiu, ajungând la un maxim de 50.000 de lei. Iniţiativa legislativă prevede o amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru nerespectarea cerinţelor care au stat la baza eliberării avizului…

  • Propunere de modificarea a Codului Fiscal în ce priveşte impozitarea suplimentară a imobilelor

    O solicitare din partea Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) susţine introducerea în Codul fiscal a prevederilor privind impozitarea suplimentară a imobilelor, clădiri şi terenuri neîngrijite sau abandonate din intravilanul localităţilor. „Solicităm introducerea în Codul fiscal a prevederilor privind supraimpozitarea imobilelor neîngrijite din România, atât clădiri, cât şi terenuri aflate în intravilanul localităţilor, pentru că avem un…

  • Inspecţii inopinate la 13 companii care au participat la licitaţii ale Transgaz Mediaş

    Potrivit unui comunicat al Consiliul Concurenţei, în cadrul unei investigaţiei privind o posibilă înţelegere între întreprinderi de a participa cu oferte trucate, Consiliul Concurenţei a derulat inspecţii inopinate la sediile a 13 companii care au participat la proceduri de achiziţie publică organizate de Transgaz Mediaş în 2011. Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii, decizii…

  • Amenzi pentru apelare abuzivă la 112

    De la începutul anului au fost aplicate aproape 5.000 de amenzi, între 500 şi 1.000 de lei, unor persoane care au făcut apeluri false la 112, pentru a glumi, a înjura operatorii sau a se conversa. Potrivit Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, persoanele care apelează în mod abuziv Serviciul 112, de regulă, se joacă la telefon,…

  • O nouă lovitură pentru șoferi

    Toţi şoferii din România trebuie să afle că începând cu 1 iulie, amenzile pot ajunge la 9.000 de lei, datorită faptului că amenzile de circulaţie vor fi majorate astfel încât cea mai mică sumă pe care o veți plăti pentru încălcarea Codului rutier va fi de 180 de lei, iar cea mai mare poate ajunge…

  • CE amendează OPCOM cu 1 milion de euro

    Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, societatea SC OPCOM SA a fost amendată cu peste 1 milion de euro pentru că a abuzat de poziția sa dominantă pe piața românească a facilitării tranzacțiilor de energie electrică pe piața spot, în acest mod, încălcând normele UE în materie de concurență. Astfel, comercianții din UE au fost împiedicaţi să participe pe piețele spot…

  • Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibila încălcare a Legii concurenţei

    Potrivit unui comunicat al autorităţii naţionale de concurenţă, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibila încălcare a Legii concurenţei de către Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) şi de către membrii acesteia. Dacă Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, cei implicaţi riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri, iar companiile…