Etichetă: Asiguratori

  • Aplicarea setului de directive Solvency II începând cu 1 ianuarie 2016

    La 4 septembrie Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat un proiect de lege care prevede aplicarea începând cu 1 ianuarie 2016 a setului european de directive Solvency I. Regimul Solvency II presupune constituirea unui set unitar de reguli la nivel european care va deveni aplicabil tuturor asigurătorilor, reasigurătorilor şi supraveghetorilor din piaţa internă europeană. Printre obiectivele…

  • Asigurătorii vor plăti mai mult la fondul de garantare

    În cazul în care asigurătorii nu vor  reuşi să eficientizeze activitatea pe segmentul RCA vor fi nevoiți  să plătească o majorare a contribuţiilor pe care companiile le plătesc la fondul de garantare. Propunerea de majorare a contribuțiilor vine din partea preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu.   „Nu se poate ca acest produs să genereze atâtea probleme pe piaţa asigurărilor”,…

  • În primul trimestru tarifele RCA au crescut cu 5 -10%

    Potrivit declaraţiilor directorului general al Generali România, Adrian Marin, evoluţia ascendentă a daunelor plătite de asigurători pentru vătămări corporale şi decese a condus la o creştere a tarifelor RCA cu 5% – 10% în primul trimestru, la nivelul pieţei. Această scumpire cel mai probabil, se va menţine până la sfîrşitul anului. „Factorul principal care a condus la…

  • Asiguratorii, obligaţi să scoată profit din RCA

    Asiguratorii, obligaţi să scoată profit din RCA

    Prin Ordinul 3/2013, autoritatea de reglementare obligă asigurătorii să transmită CSA, în format electronic, ipotezele folosite, metodele actuariale (operaţiuni pe baza cărora, folosind teoria probabilităţilor şi statistica matematică, se efectuează calcule financiare, mai ales la asigurări) şi justificarea aplicării acestora pentru calculul tarifelor de prime RCA, împreună cu baza de date utilizată pentru aceste calcule.…