Etichetă: BNR
-
Creditarea privată în creștere
Potrivit datelor BNR, la finalul lunii septembrie din acest an, băncile aveau un stoc de credite acordate populaţiei şi companiilor în valoare de 216,8 miliarde de lei (48,7 mld. euro), cu circa 1,4 miliarde de lei mai mult decât luna precedentă. Aceasta a fost prima creştere lunară pentru creditarea privată, după perioada de vară care…
-
Numărul persoanelor fizice cu restanţe la bănci şi IFN-uri, în creştere
Conform datelor Băncii Naţionale a României, numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare s-a majorat cu 4.776, la 750.219 în luna august, faţă de nivelul din iulie. Astfel, referitor la valoarea restanţelor, acestea se ridicau, în luna august, la 10,9 miliarde lei,…
-
România a înregistrat o creştere economică de 6% în T2 faţă de T2 2015
România a consemnat o creştere economică spectaculoasă de 6% în T2 faţă de T2 2015, spre surpriza analiştilor, amintind de perioada de boom din anul 2008, când ritmul de creştere era de 10% pe trimestru. Ministrul finanţelor, Anca Dragu, precizează că această creştere este sustenabilă, nu este legată numai de consum şi de investiţii, iar „temerile legate…
-
În iulie inflația anuală a rămas în teritoriu negativ
Institutul Național de Statistică (INS) arată că, în luna iulie, inflația anuală rămâne în teritoriu negativ la minus 0,8%, fiind în scădere de la minus 0,7% în iunie. Ponderea mărfurilor și serviciilor, în iulie 2016, a înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu iulie 2015, şi anume de 46,1%, cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0…
-
Prognoza de inflație pentru acest an și pentru anul viitor în scădere
Prognoza de inflație pentru acest an și pentru anul viitor a fost revizuită în scădere, şi urmează să rămână în teritoriu negativ până la finalul acestui an, în condițiile în care în luna mai se estima o inflație de 0,6% la finalul lui 2016, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu. Traiectoria prognozată a ratei…
-
Rata creditelor neperformante în scădere
La sfârşitul lunii martie din acest an, rata creditelor neperformante, adică restanţele mai mari de 90 de zile şi pentru care s-au iniţiat acţiuni de recuperare, afişa 13,52%, în scădere cu 30% faţă de aceeaşi lună din 2015. Încă din prima jumătate a anului 2014, BNR a solicitat băncilor comerciale să-şi cureţe bilanţurile de credite…
-
Mii de oameni cer să-şi dea casa în baza Legii dării în plată
În cadrul unei conferinţe de specialitate, directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naţionale a României, Eugen Rădulescu, a declarat că un număr de 4.000 de persoane au cerut să-şi dea cheile de la casă în baza Legii dării în plată, care a intrat în vigoare în data de 13 mai. Rădulescu a afirmat…
-
În luna mai, rezervele valutare s-au majorat cu 1,2 miliarde de euro
Potrivit unui comunicat al BNR, la finele lunii mai 2016, rezervele valutare la Banca Națională a României (BNR) constituiau 32,672 miliarde de euro, în majorare cu 1,2 miliarde de euro, de la 31,471 miliarde de euro la sfârşitul lunii aprilie 2016, datorită împrumutului de un miliard de euro contractat de Ministerul Finanţelor Publice de pe piețele externe. Astel, în luna…
-
Propunere de regulament nou privind condițiile de creditare
Un nou regulament privind condițiile de creditare, care vine în completarea celui anterior, elaborat în 2012, a fost propus de Banca Națională a României, care se va aplica atât băncilor cât şi instituţiilor financiare nebancare (IFN) persoane juridice române şi sucursalelor instituţiilor financiare străine, înscrise numai în Registrul general. Astfel, potrivit regulamentului propus: „La evaluarea capacității de rambursare a clientului,…
-
Prognoza de inflaţie pentru 2016
Potrivit Raportului trimestrial asupra inflaţiei prezentat de guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, banca centrală a revizuit în scădere cu 0,8 puncte procentuale prognoza de inflaţie pentru anul 2016, la 0,6%, comparativ cu estimarea anunţată în luna februarie. De asemenea, BNR a revizuit în scădere şi prognoza pentru 2017, la 2,7%, deşi în februarie…