Etichetă: buget
-
Taxele vor putea fi achitate cu cardul
Potrivit unei propuneri legislative incluse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Finanţelor Publice, persoanele fizice vor avea posibilitatea să plătească cu cardul, prin Trezorerie, toate impozitele şi taxele administrate de către Fisc, primării şi alte instituţii publice, iar comisioanele ce nu vor depăşi 0,3% din valoarea tranzacţiei vor fi suportate de bugetul de stat. Într-un comunicat al…
-
Deficitul bugetului consolidat a urcat în august la 0,24% din PIB
Pe fondul menţinerii ritmului de creştere pe partea de venituri şi al accentuării scăderii la capitolul cheltuieli, deficitul bugetului consolidat a urcat uşor în luna august şi a ajuns la 0,24% din PIB după primele opt luni. Datele Ministerului Finanţelor arată că veniturile bugetare au ajuns după opt luni la 136,8 miliarde de lei şi reprezintă 20,7%…
-
Proiect privind suplimentarea bugetelor MJ, ICCJ, MP şi CSM pentru plata titlurilor executorii
Ministerul Justiţiei a supus dezbaterii publice proiectul de Hotărâre privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului al III-lea al anului 2014. Prin act normativ se prevede: suplimentarea bugetului Ministerului Justiţiei pe anul 2014, la Cap. 61.01 „Ordine publică…
-
Bugete suplimentate de Guvern
Executivul a aprobat hotărâri pentru suplimentarea bugetelor Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Economiei şi Curţii de Conturi pentru plata unor titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Totodată, Executivul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Economiei pentru Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pe acest an, cu suma de 429 mii lei. Deasemenea…
-
Bugetul Programului Național împotriva HIV/SIDA a fost suplimentat
Bugetul Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control HIV/SIDA a fost suplimentat. Astfel, Ministerul Sănătății a suplimentat bugetul Programului cu peste 87 de milioane de lei. Potrivit declaraţiilor ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu „printr-un efort financiar am reușit ca la rectificarea bugetară să asigurăm fondurile necesare tratamentului integral al bolnavilor cu HIV/SIDA, fără sincope, pentru această perioadă. Fondurile ajung…
-
OMV Petrom a plătit taxe suplimentare la buget
În primul semestru al acestui an, OMV Petrom a plătit taxe suplimentare la bugetul de stat în valoare de aproximativ 370 de milioane de lei. Din suma totală, compania a plătit în primele şase luni 162 milioane de lei pentru taxa pe stâlp. Într-un comunicat al OMV Petrom, se arată că compania a achitat taxe…
-
Cât cheltuie românii din buget pe alimente şi băuturi?
Potrivit unui raport realizat de o companie de cercetare de piaţă, un român cheltuie 41% din venitul său lunar pe alimente şi băuturi, această rată fiind cea mai mare la nivelul Uniunii Europene. Astfel, media pentru consumul de alimente la nivelul UE este de sub 15% din venitul salarial. Preţurile alimentelor, ale hainelor sau ale…
-
Bugetul Sănătăţii a fost suplimentat
Biroul de presă al Executivului informează că Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu suma de 2.031.000 de lei pentru achiziţionarea a cinci ambulanţe necesare implementării acordurilor de colaborare cu Republica Moldova. Suma de 2.031.000 de lei provine din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. De asemenea, Guvernul a aprobat un memorandum care prevede donarea…