Etichetă: cabinete medicale

  • Agenția Națională de Administrare Fiscală va desfășura un nou program de conformare!

    Agenția Națională de Administrare Fiscală va desfășura, până la finalulanului, la nivel national, un nou program de conformare, ce se adreseazăpersoanelor fizice înregistrate sub forma cabinetelor medicale individuale(CMI) sau ca persoană fizică independentă (PFI) și care realizează venituridin prestarea activității de asistență medicală (generală ori specializată) saustomatologică.

  • Amnistie fiscală pentru cabinetele medicale şi centrele de permanenţă

    Amnistie fiscală, similară celei acordate altor categorii, pentru cabinetele medicale şi centrele de permanenţă a fost cerută Parlamentului de Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România (CMR), după ce Curtea de Conturi a penalizat CNAS pentru o serie de activităţi, iar banii s-au luat de la doctori.   În cadrul unei adunări, unde s-a analizat situaţia sistemului de…