Etichetă: certificate verzi
-
Guvernul sprijină producţia de energie din surse regenerabile
Statul va acorda sprijin unor companii sub forma unei cote reduse de achiziţie de certificate verzi, însă companiile sunt obligate să nu concedieze mai mult de 25% din personalul înregistrat în momentul în care se califică pentru primirea acestui ajutor. Potrivit unei hotărâri de guvern publicată pe 5 iulie în Monitorul Oficial, o altă condiţie…
-
Electricitate mai ieftină începând cu luna iulie 2014
În 19 iunie Emil Calotă, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a anunţat că începând cu luna iulie 2014 preţul reglementat al electricităţii va scădea. Referitor la problema privind dubla facturare a consumatorilor pentru certificatele verzi, Calotă a precizat că au fost greşeli de comunicare şi greşeli în supravegherea mai atentă a…
-
Preţul energiei electrice va scădea din iulie
Vicepreşedintele ANRE, Emil Calotă, a declarat că preţul reglementat al energiei electrice va scădea din iulie 2014, după ce, timp de şase luni, componenta de certificate verzi a fost plătită de două ori de către consumatorii finali. De asemenea, el a precizat că o decizie finală privind procentul de reducere va fi luată în şedinţa…
-
Încasări suplimentare la compania de stat Electrica
Organele de drept din România au constatat că compania de stat Electrica a încasat suplimentar de la clienţii săi, în perioada septembrie 2012 – iulie 2013, aproximativ 50 milioane de lei, ca urmare a faptului că a facturat de două ori costul cu certificatele verzi. Pentru început certificatele verzi sunt acordate producătorilor de energie verde, aceștia…
-
Sistem nou de promovare a certificatelor verzi
În 3 aprilie 2014 ministrul delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu, a declarat la o emisiune TV că Executivul României îşi propune să introducă un nou sistem de promovare a certificatelor verzi, numit „certificate pentru garanţie”, care să funcţioneze în paralel cu cel actual şi să includă pe lângă energiile regenerabile şi domeniul nuclear. În acest sens…
-
Importanţa proiectului de lege privind energia regenerabilă
Noutăţi legislative: Premierul Victor Ponta a declarat că din aprilie ar putea creşte cota din consumul total de electricitate pentru care sunt acordate certificate verzi, la 15 %, în lipsa proiectului de lege din Parlament privind energia regenerabilă care menţine acest nivel la 11%. Această situaţie ar putea genera şi creşterea facturii. „Dacă legea nu este promulgată până la 1 aprilie,…
-
De la 1 aprilie vor creşte facturile la energie
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a majorat cota de certificate verzi pe care furnizorii de electricitate trebuie să o îndeplinească pentru anul trecut, motiv pentru care vor creşte facturile la energie pentru consumatorii casnici, și începând cu 1 aprilie vor plăti facturi cu 5-6 lei mai mult. Astfel cota a crescut, în comparaţie cu 2012 cand era la…
-
Sprijin pentru marii consumatori de energie
Marii consumatori de energie au solicitat autorităţilor o schemă de sprijin, ca urmare a creşterii taxelor energetice din ultimii ani. În acest sens, ministrul interimar al Economiei, Constantin Niţă, a anunţat: „Am finalizat schema de sprijin pentru marii consumatori industriali, am transmis-o Consiliului Concurenţei şi, conform regulamentelor şi ghidului UE, am mers cu reducerea până la…
-
Reglementări contabile conforme cu directivele europene
Noutăţi legislative: Printre ultimele legi, acte normative care conţin modificări şi completări privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, se numără Ordinul nr. 2.067/2013 şi Ordinul nr. 1.898/2013. Astfel, Ordinul nr. 2.067/2013 face anumite precizări referitoare la tratamentul contabil al certificatelor verzi, la contabilizarea operaţiunilor privind conectarea utilizatorilor la reţelele de utilităţi, clarificări referitoare…
-
Micşorarea ajutorului acordat producătorilor de energie regenerabilă
În cadrul unei conferinţe de presă, directorul executiv al Asociaţiei pentru Energie Eoliană RWEA, Ionel David, a anunţat că 3 senatori PSD au propus ca Legea energiilor regenerabile să fie modificată. Modificarea propusă prevede reducerea valoarii maxime a certificatelor verzi de la 55 de euro la 30 de euro. Legislaţia actuală prevede că un certificat…