Etichetă: companie
-
Proiecte europene – reanalizate
Toate corecţiile financiare aplicate de stat pentru derularea defectuoasă a proiectelor europene vor fi reanalizate, existând posibilitatea ca sancţiunile să fie anulate sau diminuate, a declarat, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Corecţiile financiare vor fi verificate de o structură nouă care urmează a fi creată în cadrul Ministerului Fondurilor Europene (MFE), care are ca scop reverificarea…
-
În ce domenii activează acţionarii străini din cadrul companiilor din România?
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, la sfârşitul lunii august, în România, erau înregistrate peste 196 de mii de societăţi cu participare străină la capital, cu 2% mai multe decât anul trecut. . Capitalul social subscris de aceste societăţi depăşeşte 39,3 miliarde euro. Jumătate din companiile din România au participaţie străină, iar în funcţie de…
-
Nuclearelectrica a iniţiat procedura de selectare de investitori pentru proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă
Conform unui comunicat al Companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), în data de 27 august a fost iniţiată procedura competitivă de selectare de investitori pentru realizarea proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă («proiectul»), în conformitate cu strategia de continuare a proiectului aprobată în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor SNN din 22 august 2014. Procedura de selecţie arată că…
-
Astra Asigurări – companie solidă şi de încredere
Firma Astra Asigurări rămâne o companie solidă în care clienţii şi partenerii se pot încrede. Potrivit noutăţilor contabile ale companiei, solvabilitatea şi lichiditatea companiei vor depăşi de peste două ori minimele impuse de lege, iar capitalul social se va apropia de 100 milioane de euro. Astfel, Astra va încheia în anul 2013 cu active totale…
-
Comisionul brokerilor pentru listarea Hidroelectrica
Comisia de selecţie a consorţiului care va intermedia listarea Hidroelectrica a solicitat brokerilor înscrişi la licitaţie să depună oferte financiare îmbunătăţite, respectiv comision de sub 0,96%, nivelul minim cerut de un participant, au precizat surse din piaţa de capital. „Noile oferte trebuie depuse până luni, la ora 12:00. Îmbunătăţirea ofertelor înseamnă că brokerii trebuie să…
-
Investiţie olandeză într-o tipografie în comuna Cicârlău
O companie olandeză se află în stadiu avansat de lucru cu construcţia unei hale pentru o tipografie în comuna Cicârlău, a afirmat Vasile Zete, primarul acestei comune. Investiţia aparţine companiei olandeze Master Print şi a fost evaluată la circa 15 milioane de euro, potrivit datelor din contabilitate, fiind, pe bună dreptate, cea mai importantă investiţie în…
-
1,5 miliarde euro pentru transformarea Gării de Nord în staţie de tranzit
George Micu, directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, a afirmat că procesul de transformare a Gării de Nord din staţie terminus în staţie de tranzit, conform unor date din contabilitate, ar implica investiţii de peste 1,5 miliarde de euro din fonduri europene, şi ar presupune în principal îngroparea tuturor liniilor de…
-
Romgaz evaluează investiţii importante pentru a menţine în funcţiune termocentrala Iernut
Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş trebuie să facă investiţii importante pentru a menţine în funcţiune termocentrala de la Iernut, judeţul Mureş, iar până în anul 2016 va trebui să reducă puterea unităţii pentru a se conforma cerinţelor de mediu, conform companiei. Romgaz a preluat centrala Iernut în februarie 2013 de la altă companie de…
-
Acţiunile Fondului Proprietatea la un nou record – 0,7165 lei
Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au deschis şedinţa de tranzacţionare de joi în creştere cu 0,9%, avans care le-a urcat la un nou maxim istoric, de 0,7165 lei/unitate. Acţiunile FP s-au majorat cu 4% în această lună, într-un context favorabil pe bursă, dar şi pe fondul aşteptărilor cu privire la oferta Nuclearelectrica şi al aşteptărilor privind…
-
Scutirea de impozit pe venit acordată programatorilor
Guvernul României a modificat printr-un ordin emis de miniştrii societăţii informaţionale, muncii şi finanţelor, publicat în Monitorul Oficial, lista criteriilor de eligibilitate pentru scutirea de impozit pe venit acordată programatorilor, ca urmare numărul de softşti care beneficiază de această facilitate să fie mai mare cu câteva mii. Una dintre cele mai importante modificări, pentru ca…