Etichetă: construcţii speciale
-
ALDE solicită eliminarea impozitului pe construcții speciale începând cu anul 2017
Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) solicită Guvernului să elimine de la 1 ianuarie 2017 impozitul pe construcţii speciale, prevăzut în Codul Fiscal. Anca Laura Ionescu, din cadrul departamentului ALDE pentru IMM, precizează că impozitul pe construcţii speciale are un impact negativ asupra mediului de afaceri, acest lucru observându-se în scăderea investiţiilor în mediul privat…
-
Neclarităţi cu privire la modul de aplicare a impozitului pe construcţiile speciale
Preşedintele Consiliului Investitorilor Străini din România, Mihai Bogza, a declarat că introducerea impozitului pe construcţiile speciale prin Ordonanţa de Guvern, va crea distorsiuni majore în economie. Există încă numeroase neclarităţi în legătură cu aplicare acestui cod, deşi până la termenul final de declarare şi plată – 26 mai – au mai rămas doar câteva zile.…
-
Cât vom plăti pentru taxa pe stâlp?
Potrivit primului – ministru, Victor Ponta, calculul impozitului pe construcții speciale, ar putea fi stabilit în luna aprilie – mai. Victor Ponta a explicat că prin lărgirea bazei de impozitare, Guvernul vrea să obţină venituri de la cei puţini care au venituri foarte mari, nu neapărat de la cei care oricum nu au de unde…
-
Impactul taxei pe construcţii speciale
Mai mulţi directori din companiile energetice au declarat că taxa pe construcţiile speciale, care va fi plătită de către distribuitorii de energie şi gaze naturale, nu se va regăsi în tarifele finale din 2014, deoarece Autoritatea de Reglementare a stabilit deja tarifele pentru acest an. Vicepreşedintele Rompetrol, Cătălin Dumitru, a spus că carburanţii s-ar putea…