Etichetă: contract de munca

  • Ce procedura trebuie să urmeze salariaţii care doresc să acceseze REGES?

    Procedura de acces online al salariaţilor sau foştilor salariaţi la datele din registrul general de evidenţă a salariaţilor, a modalităţii de generare şi descărcare a extrasului, precum şi a condiţiilor în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă şi/sau specialitate a fost aprobată de Hotărârea nr. 1164/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 937/2022.

  • Angajatorul are o nouă obligaţie!

    Ordinul nr. 585/2021 prevede modificarea şi completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 64/2003, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 712 din 19 iulie 2021 şi este în vigoare de la data publicării.

  • Supraacciza la carburanţi şi supraimpozitarea contractelor de muncă part-time vor fi eliminate

    Supraacciza la carburanţi şi supraimpozitarea contractelor de muncă part-time vor fi eliminate începând cu 1 ianuarie 2020, conform unui proiect de lege pentru modificarea Codului fiscal, adoptat ieri de Camera Deputaţilor.

  • Când este obligatoriu certificatul medical?

    Potrivit prevederilor art.27 din Codul muncii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, o persoana poate fi angajata in munca numai in baza unui certificat medical, care constata faptul ca cel in cauza este apt pentru prestarea acelei munci. Nerespectarea acestor prevederi atrage nulitatea contractului individual de munca. Certificatul medical este obligatoriu si in urmatoarele situatii:…

  • Atenţie!Fişa de aptitudine nu poate fi înlocuită cu adeverinţa de la medicul de familie

    Atragem din nou atenţia asupra faptului că la angajarea unui salariat este necesară fişa de aptitudine a acestuia. Deşi acesta este un subiect foarte discutat am observat că nu toată lumea ştie faptul că aceasta se emite de medicul de medicina muncii nu de către medicul de familie. Potrivit prevederilor art. 27 din Codul muncii,…

  • Propunere: Măsuri de stimulare pentru ucenici şi angajatori

    Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a lansat în consultare publică un proiect de OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. Astfel, documentul propune ca angajatorii care încheie contracte de ucenicie să primească, la cerere, 1.125…

  • Învoirea salariatului

    Învoirea salariatului este o situaţie des întâlnită de angajatori şi salariaţi şi este important să elucidăm unele aspecte. Aceată situaţie nu are reglementare în C. Muncii sau în alt act normativ ci îşi întemeiază legalitate pe principiul libertăţii de voinţă a părţilor. În baza principiului libertăţii de voinţă a părţilor contractului individual de munca, învoirea…

  • Controale la firmele care sunt suspecte de munca la gri

    Începând din luna ianuarie, Inspecţia Muncii şi Direcţia Antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) vor demara controale la firmele care sunt suspecte de muncă la gri, a afirmat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat în cadrul Inspecţiei Muncii. „Am semnat un protocol cu ANAF, cu direcţia de Antifraudă, având în vedere că…

  • Bonele se vor angaja oficial

    Propunerea legislativă care reglementează profesia de bonă, care prevede că exercitarea acestei profesii se face cu contract individual de muncă sau pe PFA a trecut de Camera Deputaților primind aviz pozitiv din partea acesteia. Profesia de bonă se va exercita cu respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, cu egalitatea de şanse…

  • Demisii voluntare la Autoritatea de Supraveghere Financiară

    Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că aproximativ 100 de angajați ai instituției au depus cereri de încetare a contractului individual de muncă şi vor primi în două tranşe, compensaţii echivalente cu 12 salarii brute lunare. La 30 iulie Consiliul ASF a decis aplicarea unui plan voluntar de disponibilizări, bazându-se pe concluziile „Raportului privind…