Etichetă: contribuabil
-
Eliminarea timbrului extrajudiciar pentru eliberarea certificatelor și adeverințelor
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat un comunicat privind eliminarea timbrului extrajudiciar. Astfel, decizia de eliminare a timbrului extrajudiciar, solicitat pentru eliberarea certificatelor și adeverințelor de către administrațiile financiare, constituie un pas important în cadrul procesului de eficientizare a procedurilor, în vederea flexibilizării și simplificării relației dintre ANAF și contribuabili. ”Măsura care urmează să fie luată…
-
Proiect de lege privind anularea unor obligaţii de plată, adoptat de Guvern
Guvernul a adoptat, în principiu, în şedinţa de miercuri, 13 mai, proiectul de lege privind anularea unor obligaţii de plată, iar până vineri va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere în regim de urgenţă. Ministerul Finanţelor şi Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, în acest interval, vor clarifica unele detalii. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă a precizat…
-
ANAF suspendă emiterea deciziilor privind CASS
Într-un comunicat al ANAF, se arată că preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a dispus suspendarea emiterii şi comunicării deciziilor privind regularizarea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru anul 2012, până la clarificarea normelor legale aplicabile în cazul persoanelor fizice care datorează contribuții de asigurări sociale de sănătate. Sunt vizate de acest ordin următoarele…
-
Facilităţi fiscale pentru persoane fizice
Potrivit unui proiect de lege aprobat de Camera Deputaţilor, contribuabilii, persoane fizice, care vor investi în societăţi cu răspundere limitată vor beneficia de o serie de facilităţi fiscale. Astfel, conform proiectului de lege privind stimularea investitorilor individuali, investitorii individuali vor fi scutiţi de plata unor impozite, pentru stimularea unui mediu economic favorabil investiţiilor în IMM-uri…
-
Senatul a adoptat proiectul de Lege privind Codul de procedură fiscală
Senatul a adoptat proiectul de Lege privind Codul de procedură fiscală. Potrivit declaraţiilor ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, printre obiectivele noului Cod de procedură fiscală se numără simplificarea procedurilor administrative de recuperare a creanţelor fiscale, îmbunătăţirea echilibrului drepturilor şi obligaţiilor celor două părţi ale raportului juridic fiscal, respectiv contribuabil şi organul fiscal, dar şi clarificarea unora dintre instituţiile juridice…
-
Fiscul va putea dispune reverificarea unei firme dacă apar informaţii noi
Fiscul va putea dispune reverifacerea unei firme dacă apar „informaţii noi”, iar procedura prin care se vor realiza acestea a fost publicată în Monitorul Oficial de vineri. Astfel, se introduce formularul „Decizie de reverificare” care reglementează dreptul ANAF de a efectua o inspecţie asupra unor impozite şi taxe datorate de către un contribuabil, când această…
-
Ajustarea bazei impozabile la microîntreprinderi
Conform prevederilor legislative în vigoare, baza impozabilă pentru determinarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se ajustează cu valoarea reducerilor comerciale acordate/primite ulterior facturării. Astfel, contribuabilii care acordă reducerile comerciale, scad din baza impozabilă valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării, iar contribuabilii care primesc reducerile comerciale, adaugă la baza impozabilă valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării. De asemenea,…
-
Modificări la Normele privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare la determinarea profitului impozabil
Ordinul ministrului finanţelor publice şi ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 256/3331/2015 pentru modificarea şi completarea Normelor privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare la determinarea profitului impozabil, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 2.086/4.504/2010 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 178 din data…
-
MFP anulează CASS pentru anumite categorii de persoane
Ministerul Finanţelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane. Prin proiectul de act normativ se propune anularea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele menţionate la art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. În acest sens, proiectul…