Etichetă: cumpărare
-
Termenul până la care salariații pot cumpăra acțiuni la companiile energetice prelungit
Proiectul de Ordonanță de Urgență inițiat de Departamentul pentru Energie prevede ca salariații companiilor energetice care au dreptul să achiziționeze până la 10% din acțiunile societăților în care activează vor putea face acest lucru până la 31 decembrie 2015. Reamintim că la moment termenul până la care salariații, membrii Consiliului de Administrație și pensionarii cu ultimul loc de…
-
BNR – posibil cumpărător de aur
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că aurul care s-ar putea extrage de la Roşia Montană ar putea rămâne în ţară dacă Banca Naţională a României l-ar cumpăra. El a precizat şi faptul că dacă această cumpărare de aur ar avea loc atunci când România ar fi în zona Euro, atunci BNR ar putea emite Euro.…
-
Susţinută de acţiunile OMV Petrom, BRD, Banca Transilvania şi SIF-uri bursa a crescut cu aproape 2%
Bursa de la Bucureşti a crescut cu 1,94%, susţinută de acţiuni importante precum OMV Petrom (SNP), BRD (BRD), Banca Transilvania (TLV) şi de titlurile SIF-urilor, însă rulajele au rămas reduse. În a doua parte a zilei, ordinele de cumpărare au ridicat preţurile acestor acţiuni, iar rulajele au fost axate cu precădere pe titlurile Băncii Transilvania,…