Etichetă: deficit bugetar

  • MFP a împrumutat 500 mil. lei pe 5 ani la un randament mediu de 2,5%

    În această săptămână, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) are un vârf de plată, ajungând la scadenţă titluri în sumă de 7 mld. lei. Celelalte 2 vârfuri de plată din acest an sunt în luna februarie, de 8,3 mld. lei, şi în luna august când ajung la maturitate titluri de 7,3 mld. lei. La 25 ianuarie, MFP a împrumutat 500…

  • Decizia de majorare cu 10% a salariilor bugetarilor a fost ultima mărire de salarii

    Copreşedintele PNL Alina Gorghiu, referindu-se la decizia de majorare cu 10% a salariilor bugetarilor, a declarat că această este ultima creştere de acest fel, însă deficitul bugetar de 3% trebuie menţinut, astfel încât în 2016 trebuie evitate orice derapaje. Orice altă majorare în plus ar face ca deficitul să depăşească 3% din PIB. În ceea ce priveşte acuzaţiile de plagiat…

  • Creşterea economiei României în 2015 şi în 2016, prognoze

    Datele prognozei de toamnă a Comisiei Europene arată că în 2015 şi 2016 creşterea economiei României va accelera  la 3,5% respectiv 4,1%, susţinută de măsurile de relaxare fiscală, care stimulează cererea internă, dar vor adânci deficitul bugetar. De asemenea, Comisia a îmbunătăţit estimările referitoare la nivelul deficitului bugetar, la 1,2% în acest an şi 2,8% în 2016. Conform datelor prognozei din…

  • Creşterea salariilor ar conduce la un deficit bugetar de peste 4%

    În cadrul conferinţei organizate de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a declarat că deficitul bugetar pentru anul viitor ar constitui 2,2% din PIB, cu impactul măsurilor din Codul Fiscal, dacă nu ar creşte salariile în sectorul bugetar, însă impactul majorării acestora, evaluat la 5,5 miliarde lei, respectiv peste 2% din PIB, ar conduce…

  • Ministrul Finanţelor: România poate depăşi nivelul asumat de deficit bugetar

    România poate depăşi „temporar” nivelul asumat de deficit bugetar, cu condiţia ca guvernul să prezinte mecanismele de corecţie pe care la va aplica pentru a reveni la ce s-a asumat anterior şi să precizeze perioada de depăşire a deficitului, a declarat Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. „Noi avem o lege a răspunderii fiscal-bugetare care are acolo un…

  • Fonduri europene pentru mai multe programe operaţionale

    Guvernul a aprobat Acordul de principiu privind contractarea unor facilităţi de finanţare de la Banca Europeană de Investiţii în valoare de până la 700 de milioane de euro, banii fiind alocaţi pentru acoperirea parţială a contribuţiei bugetului de stat la mai multe programe operaţionale. Împrumutul va fi acordat pe o perioadă de până la 15…

  • România ar putea avea în 2016 un deficit bugetar de 1,7%

    Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici a declarat că România ar putea avea în 2016 un deficit bugetar de 1,7%, dacă autorităţile identifică măsuri compensatorii care să contrabalanseze impactul pe care îl va avea aplicarea Codului Fiscal.  „Dacă noi identificăm toate măsurile compensatorii care să contrabalanseze impactul pe care Codul Fiscal îl va avea anul viitor în…

  • Promulgarea noului Cod fiscal sub semnul întrebării

    Unele surse politice afirmă că preşedintele Klaus Iohannis este pe cale să facă o surpriză atât politicienilor, cât şi mediului de afaceri şi să nu promulge Codul Fiscal. „Domnul Iohannis este tentat să nu promulge noul Cod Fiscal şi să-l reîntoarcă în Parlament cu cerere de reexaminare pe motiv că nu respectă Tratatul de aderare…

  • Deficitul bugetului consolidat a urcat în august la 0,24% din PIB

    Pe fondul menţinerii ritmului de creştere pe partea de venituri şi al accentuării scăderii la capitolul cheltuieli, deficitul bugetului consolidat a urcat uşor în luna august şi a ajuns la 0,24% din PIB după primele opt luni. Datele Ministerului Finanţelor arată că veniturile bugetare au ajuns după opt luni la 136,8 miliarde de lei şi reprezintă 20,7%…

  • Prima rectificare bugetară din acest an

    Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat că prima rectificare bugetară din acest an va fi efectuată la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august. De asemenea, potrivit declaraţiilor ministrului, datele preliminare arată că deficitul bugetar la patru luni este aproximativ la 0,3% din produsul intern brut, în scădere față de 0,8% din PIB…