Etichetă: ferma de familie
-
Depunerea cererilor pentru finanţarea fermelor de familie, prelungită până pe 14 august
Conform anunţului Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, sesiunea pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 referitoare la modernizarea exploataţiilor agricole a fost prelungită. Prin urmare, cererile de finanţare pentru măsura de investiţii ”Modernizarea exploataţiilor agricole” pot fi depuse la Oficiile Judeţene ale APDRP, până în data de 14 august 2013, ora 12.00. Ministerul…
-
OUG privind unele măsuri pentru dezvoltarea fermelor de familie
Miercuri, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru dezvoltarea fermelor de familie, care prevede înfiinţarea unui fond de 300 de milioane de lei ce va fi pus la dispoziţia unor instituţii bancare din care să acorde fermierilor credite pe o perioadă de până la zece ani. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a…
-
MADR va susţine ferma de familie prin proiecte cu fonduri europene
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, consideră că ferma de familie trebuie să se dezvolte, în timp ce fermele mari îşi pot îmbunătăţi activitatea. Ministerul Agriculturii va pune la dispoziţie proiecte, gratuit, fermelor de familie, pentru a accesa fonduri europene. Fermierii pot fi viabili atunci când au de la 20 de capete de bovine…