Etichetă: fonduri UE

  • Beneficiarii de fonduri UE – procedura de înlesniri

    Pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice /MFP/ a fost publicat un proiect de ordin potrivit căruia contribuabilii beneficiari de fonduri europene, care au de încasat sume de la autorităţile de management, nu vor datora dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale amânate la plată, dacă au renunţat la perceperea sau încasarea de dobânzi, penalităţi sau accesorii…

  • Împrumut pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii de fonduri UE

    Potrivit Ministerului Fondurilor Europene, un împrumut de circa 850 milioane de lei, a fost aprobat de Guvern pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii de fonduri contractate prin intermediul a patru programe: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operaţional Sectorial Mediu, Programul Operaţional Regional, respectiv Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Pentru plata facturilor depuse de beneficiarii Programului Operaţional…

  • Ministerul Mediului vrea fonduri UE pentru managementul Deltei

    Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice vrea fonduri europene de peste 58 de milioane de euro pentru implementarea Planului de management integrat pentru zona Deltei Dunării, în perioada 2016 – 2020. Planul de management integrat pentru zona Deltei Dunării reprezintă o revizuire a planului de management al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării aferent perioadei 2008 – 2012,…

  • Modificarea cadrului legislativ pentru a accelera absorbţia fondurilor UE

    Guvernul României a adoptat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă. Noul act normativ va modifica actualul cadru legislativ pentru a accelera absorbţia fondurilor europene. Una dintre cele mai importante modificări aduse de Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul…

  • Experţi privaţi la Guvern pentru prevenirea pierderea fondurilor UE

    Experţii privaţi pe care Guvernul îi va angaja şi îi va plăti timp de doi ani cu 280 euro pe zi, atât din surse UE, dar şi de la buget, vor avea ca scop verificarea cererile de aprobare a proiectelor pentru fonduri europene şi solicitările de rambursare a banilor. Astfel experţii vor fi selectaţi în baza…

  • Extinderea duratei pentru absorbţia fondurilor UE

    Premierul, Victor Ponta a afirmat că preşedintele Comisiei Europene a reiterat propunerea oficială de a acorda României şi Slovaciei încă un an pentru absorbţia fondurilor UE aferente perioadei 2007 – 2013, astfel încât pericolul de dezangajare a fondurilor să fie evitat, în iunie fiind clarificate ultime detalii. Şeful Guvernului a precizat că este o decizie…

  • Cum sunt împărţite cele 40 mld. euro din fondurile UE (2014-2020) ?

    Ministerul Fondurilor Europene (MFE) va fi autoritatea de management pentru cea mai mare parte a banilor ce vor fi gestionaţi în perioada exerciţiului financiar multianual 2014-2020. Dispare Programul Operaţional Sectorial (PO) Mediu – căruia îi fuseseră alocate, în programarea 2007-2013, 4,5 mld. euro –  care va fi doar Organism Intermediar (OI) în cadrul unei megastructuri…

  • Autorităţile locale vor primi bani de la stat pentru proiectele finanţate din fonduri UE

    Prin intermediul Autorităţilor de Management, primăriile şi agenţiile de dezvoltare intercomunitară vor primi de la Trezoreria Statului, sumele necesare pentru achitarea facturilor primite de la furnizorii cu care dezvoltă proiecte finanţate din fonduri  europene. Această măsură va fi implementată ca urmare a adoptării a Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 64/2009 privind gestionarea…