Etichetă: indemnizaţie

  • Aprobarea Normelor metodologice privind acordarea pensiilor parlamentarilor

    Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 125/2016. Astfel, actul normativ stabileşte modul de punere în aplicare a prevederilor cu privire la indemnizația pentru limită…

  • Creşterea indemnizaţiei de şomaj – Proiect

    Proiectul de lege iniţiat de şase parlamentari independenţi şi un deputat UNPR, prevede creşterea indemnizaţiei de şomaj, pentru persoanele care au cel puţin un an de cotizare, cu aproximativ 100 de lei, cu un impact bugetar 120 de milioane de lei pe an, adică de la 375 la 450 de lei. Majorările se referă şi la cotele procentuale, diferenţiate…

  • Legea privind pensiile aleşilor locali a fost adoptată de Senat

    Senatul a adoptat legea privind pensiile aleşilor locali cu 86 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi nicio abţinere. Astfel, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. Totodată, de…

  • Angajaţii din sistemul sanitar vor primi şi în anul 2016 toate drepturile salariale

    Federaţia Sanitas din România a informat că angajaţii din sistemul sanitar vor primi şi în anul 2016 toate drepturile salariale, inclusiv tichetele de masă şi plata dublă pentru orele muncite în zilele când sunt sărbători legale. Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care prevede că personalul bugetar nu va primi nici în 2016 premii, tichete de masă,…

  • Se extinde perioada în care taţii beneficiază de concediu paternal

    Senatul a adoptat un proiect de lege prin care perioada în care taţii beneficiază de concediu paternal se extinde de la 5 la 10 zile. Potrivit proiectului de lege, concediul paternal se acordă, la cerere, în primele două luni de la naşterea copilului, justificat cu certificatul de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de…

  • Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele lunare din semestrul I 2015

    Conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, suma plătită în semestrul I 2015 pentru indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele lunare a fost de 903,447 milioane lei, mai mare cu 24,776 milioane lei lei (2,8%) față de cea din semestrul I 2014. Din cauza reducerii natalității, au beneficiat de…

  • Şomerii ar putea să dea înapoi întreaga indemnizaţie

    Şomerii care sunt suspectaţi că au avut câştiguri suplimentare ar putea fi obligaţi să întoarcă bani înapoi statului. Oamenii spun că au obţinut banii respectivi înainte de modificarea de anul trecut a legii, care le permite şomerilor să aibă venituri de maximum 500 de lei. Însă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă declară că pentru dobânzi de cel…

  • Salarii şi sporuri mai mari pentru personalul medical

    Începând cu 1 octombrie, salariile şi sporurile personalului din sistemul public de sănătate cresc cu 25%, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Măsura creşterii salariilor este inclusă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015, care a aparut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 669 din 2 septembrie. Majorarea are drept scop…

  • Proiect: Un nou tip de concediu pentru salariaţii părinţi

    Conform unui proiect de act normativ adoptat de Guvern, salariaţii părinţi vor putea să beneficieze de un nou tip de concediu. Este vorba despre un concediu special de 90 de zile pe care un potențial părinte care dorește să adopte un copil și-l poate lua. Acesta va primi o indemnizație lunară, iar perioada de concediu va…

  • Modificarea legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

    La 1 septembrie 2015, Senatul a votat modificarea legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor de până la 2 ani. Astfel, potrivit noii legi, cine optează pentru primul sau al doilea an ar putea primi minim 600 de lei sau maxim 3400 în primul, iar în al doilea an cel mult 1200, indiferent…