Etichetă: insolvenţă
-
Intrarea în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice
Ordonanţa Guvernului Cioloş, care prevedea ca Legea insolvenţei persoanelor fizice urma să fie aplicată de la 1 ianuarie 2017, a fost respinsă. Astfel deputaţii jurişti au respins ordonanţa şi este posibil ca Legea insolvenţei persoanelor fizice să intre în vigoare la jumătatea acestui an, dar şi cer ca normele să fie gata până în iunie. Reamintim că proiectul prevede că orice persoană fizică ce are…
-
Comerţul cu ridicata şi amănuntul, o treime din insolvenţele din 2015
În primele 2 luni ale acestui an, au intrat în insolvenţă 1.451 de companii, cu 23,4% mai puţine în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2015. Dintre acestea aproximativ 1/3 sunt active în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul. Aceasta este cea mai mare „industrie“ a economiei locale după numărul total, după cifra de afaceri a companiilor din industrie şi…
-
Sportivii pot fi exceptaţi de la procedurile de insolvenţă
În cadrul şedinţei din 16 martie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care se clarifică inoperabilitatea efectului suspensiv în litigiile care sunt pe rolul comisiilor sportive pentru jucători ce solicită recunoaşterea dreptului de joc în competiţii, precum şi rezilierea contractelor pentru justă cauză. Potrivit proiectului de lege adoptat, la articolul privind…
-
Devansarea termenului de intrare în vigoare a legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice
În contextul reexaminării Legii privind darea în plată, reprezentanţii băncilor care activează pe piaţa din România cer autorităţilor devansarea termenului de intrare în vigoare a actului normativ privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. ‘Comunitatea bancară din România crede că se impune devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Avantajul major al…
-
Evaluarea impactului intrării în dificultate a unui asigurător asupra pieței de asigurări, asupra altor asigurători
Autoritatea de Supraveghere Financiară a lansat în dezbatere publică Proiectul de Normă privind criteriile pentru evaluarea impactului intrării în dificultate a unui asigurător asupra pieței de asigurări, asupra altor asigurători. Norma reglementează criteriile pentru evaluarea impactului pe care intrarea în dificultate a unui asigurător l-ar putea avea asupra pieței asigurărilor, asupra altor asigurători, asupra condițiilor…
-
Tot mai puţine firme au intrat în insolvenţă în 2015
Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor intrate în insolvenţă în anul 2015 a scăzut cu 50,3% faţă de 2014, până la 10.269, în timp ce 113.167 de firme noi au fost înfiinţate, în creştere cu 11,3%. Circa 64.701 de înmatriculări au fost înregistrate de către persoane juridice, iar 48.466 de persoane…
-
Adoptarea hotărârii privind înfiinţarea a 42 de comisii de insolvenţă
Conform unui comunicat transmis de guvern în data de 13 ianuarie, Executivul a adoptat actul normativ prin care se vor crea comisiile de insolvenţă la nivel central şi teritorial. Aceasta reprezintă una dintre etapele incluse în planul de acţiune al implementării legii cu privire la procedura insolvenţei persoanelor fizice. Astfel, comisia de insolvenţă la nivel central va avea 5 membri titulari…
-
Termenul de intrare în vigoare a Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice a fost prorogat
În Monitorul Oficial al României nr. 962 din 24 decembrie 2015 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Actul normativ prevede că termenul de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice…
-
Normele metodologice de aplicare a Legii privind insolvenţa persoanelor fizice, adoptate în aprilie 2016
Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, normele metodologice de aplicare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice vor fi adoptate în aprilie 2016. Astfel, ministerul a publicat Planul de acţiune al implementării Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, care prevede şi suplimentarea personalului instituţiilor reprezentate în comisiile de insolvenţă,…
-
Companiile în insolvență au efecte directe asupra economiei și băncilor comerciale
În acest an, numărul firmelor care au intrat în administrare specială a scăzut la jumătate față de anul 2014, dar valoarea companiilor a rămas la fel de mare, cu efecte directe asupra economiei și asupra băncilor comerciale. Evoluția insolvențelor este un indicator al evoluției economiei în general, dar și al restanțelor bancare, mai ales atunci…