Etichetă: legea falimentului personal
-
Aplicarea Legii falimentului personal amânată
Aplicarea Legii insolvenţei persoanelor fizice a fost amânată prin adoptarea Guvernului ordonanţei de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, astfel încât aceasta ar urma să fie aplicată abia din decembrie 2016. Reamintim că Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice prevede ca orice cetăţean aflat în incapacitate…
-
Legea falimentului personal
Proiectul de lege privind falimentul personal, care prevede că românii nu vor mai putea fi executaţi siliţi de bănci, a fost aprobat în plenul Camerei Deputaţilor. Acest proiect de lege vine în ajutorul românilor de bună-credință sufocați de datorii, de asemenea în momentul deschiderii procedurii de insolvență se suspendă orice procedură de executare silită și nicio altă procedură de executare…
-
O nouă rundă de consultări între FMI şi Ponta
Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi-a început vizita în România, programată în perioada 27 ianuarie-10 februarie, pentru consultări şi a treia evaluare a acordului stand-by cu România, aprobat în septembrie 2013. La 29 ianuarie la Palatul Victoria a avut loc prima discuţie între delegaţie și premierul Victor Ponta, la care a fost discutată îngrijorarea majoră…