Etichetă: limitare

  • Proiect prin care se limitează suma pe care o pot obţine recuperatorii de creanţe

    Proiectul de lege prin care recuperatorii de creanţe cesionate pot obţine de la datorinici maximum dublul sumei pentru care au cumpărat creanţele, fără să depăşească valoarea debitului principal, a fost adoptat de Senat. Astfel creanţele cesionate pot fi valorificate până la un prag maxim reprezentând dublul sumei din valoarea de cesiune a creanţei, prevăzută în contract, dar…

  • Extinderea limitării încasărilor și plăților în numerar

    Proiectul de lege prin care a fost extinsă limitarea încasărilor și plăților în numerar între operatorii economici a fost aprobat de Senat. Reglementarea dezvoltării instrumentelor de verificare a realității operațiunilor economice, urmărirea fluxurilor bănești, precum și întărirea disciplinei financiare, prin extinderea limitării încasărilor și plăților în numerar între operatorii economici, reprezintă obiectul principal al proiectului de…

  • Limitarea efectelor produse de taxa pe stâlp

    Un puternic impact negativ în economie dar şi asupra companiilor care au investit în România, ar putea avea introducerea în forma actuală a impozitului pe construcţii speciale, cunoscut şi drept „taxa pe stâlp”, susţine Consiliul Investitorilor Străini (CIS). De aceea CIS doresc să discute cu autorităţile modalităţile de limitare a efectelor acestuia. Reamintim că impozitul pe proprietate pentru construcţiile speciale,…

  • Restructurarea ANAF şi limitarea plăţilor în numerar

    În cadrul conferinţei organizate de Institutul Aspen România, pe tema „Nevoi şi resurse în finanţarea economiilor din Zona Non-Euro”, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, a declarat că are ca scop prelungirea planului cu Banca Mondială, demarat la sfârşitul anului trecut, dar şi modernizare a ANAF şi plafonarea plăţilor în numerar. Modernizarea ANAF se referă la…

  • Limitarea tranzacţiilor în numerar şi reducerea comisioanele bancare amânată

    Proiectul de lege care cuprinde limitarea tranzacţiilor în numerar şi reducerea comisioanele bancare, a fost amânat de Guvern, pe motiv că documentul trebuie să mai fie discutat în continuare cu reprezentanţii mediului de afaceri, care au formulat numeroase observaţii. Şi doar după discuţiile cu mediul de afaceri, acest proiect va fi aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului. Reamintim că Ministerul…

  • Limitarea comisioanelor interbancare

    Într-un proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice se arată că instituţiile emitente nu pot aplica instituţiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane mai mari de 0,3% din valoarea operaţiunilor efectuate prin utilizarea cardurilor de credit. Totodată, la nivelul Parlamentului European…