Etichetă: medicament
-
Peste 1.000 de medicamente din noul catalog naţional vor fi mai ieftine
Potrivit declarațiilor preşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dipozitivelor Medicale (ANMDM), Marius Savu, noul catalog naţional va conţine peste 1.000 de medicamente mai ieftine, unele şi cu până la 20 la sută. De asemenea, Marius Savu a mai precizat că din noul Catalog naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă in…
-
Sancţiuni pentru spitale dacă vor cere bolnavilor să-şi cumpere medicamente
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat că spitalele care vor cere bolnavilor să-şi cumpere medicamente sau materiale sanitare pe durata internării vor fi sancţionate cu reţinerea a 1 % din valoarea contractului cu casa de asigurări de sănătate şi chiar rezilierea acestuia. Potrivit lui Ciurchea, orice funizor, manager, medic,…
-
Paradoxul taxei clawback
Aplicarea unei taxe clawback uniforme atât pentru producătorii de medicamente generice, cât şi cei de originale a creat un paradox: producătorii de medicamente ieftine plătesc enorm şi pentru produsele farmaceutice scumpe. Dragoş Damian, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, a afrimat că prin faptul că nu se aplică un calcul diferenţiat pentru clawback-ul…