Etichetă: obligaţii

  • Legea dării în plată, adoptată

    Cu 119 voturi „pentru” şi niciunul împotrivă, senatorii au adoptat proiectul legii dării în plată a unor imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Astfel, a fost respins un amendament care prevedea excluderea din lege a programului ”Prima casă” și a fost introdus un altul care se referă la faptul că pentru stingerea creanței dintr-un…

  • Aprobarea cererii de acordare a eșalonării la plată

    În Monitorul Oficial nr. 45 din 20 ianuarie 2016 a fost publicat Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central. Astfel, potrivit actului…

  • Legea privind darea în plată se poate aplica, dar cu câteva amendamente foarte importante

    Președintele onorific al Asociației Române a Băncilor (ARB), Radu Grațian Ghețea, referindu-se la Legea privind darea în plată, a menţionat că aceasta se poate aplica, dar cu câteva amendamente foarte importante, cum ar fi: să nu se aplice retroactiv, să fie menționate condițiile pe care clientul respectiv trebuie să le îndeplinească, dacă într-adevăr acesta este în imposibilitate de…

  • Proiect privind acordarea unor facilităţi fiscale

    Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de urgență privind acordarea unor facilităţi fiscale. Prin proiectul de act normativ se reglementează: anularea penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor de plată principale către bugetul general consolidat, restante la 30 septembrie 2015; anularea penalităţilor de întârziere datorate și neachitate la 30 septembrie 2015, aferente obligațiilor de plată…

  • Care sunt valorile-limită de tranzacţionare a certificatelor verzi pentru anul 2015

    Ordinul A.N.R.D.E. nr. 9/2015 privind aprobarea valorilor-limită de tranzacţionare a certificatelor verzi şi a contravalorii unui certificat verde neachiziţionat, aplicabile pentru anul 2015 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 154 din data de 4 martie 2015. Potrivit actului normativ, valorile-limită de tranzacţionare a certificatelor verzi pe piaţa de certificate verzi pentru anul…

  • Şi-a respectat România obligaţiile sau nu?

    Fondul Monetar Internaţional va hotărî, la sfârşitul acestei luni, dacă România şi-a respectat obligaţiile, urmând ca conducerea FMI să discute în data de 26 martie primele două evaluări ale acordului stand-by cu România. Potrivit oficialului FMI, din cele cinci ţinte orientative, patru au fost respectate, însă a fost ratată ţinta privind arieratele pentru întreprinderile de…

  • Anularea din oficiu a codului de TVA – Efecte

    Firmele cărora li s-au anulat din oficiu codul de TVA de către autorităţile fiscale, în temeiul art.153 alin. (9) din Codul fiscal publicat în Monitorul Oficial, au următoarele obligaţii: să colecteze TVA pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate şi în perioada anulării înregistrării în scopuri de TVA; nu are dreptul să deducă…

  • Din 22 ianuarie se pot depune declaraţiile de mediu

    Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat că începand din 22 ianuarie se pot depune Declaraţiile privind obligaţiile de plată către Fondul pentru mediu. Declaraţiile pe luna decembrie 2013 trebuie depuse până pe 27 ianuarie. Conform Ordonantei de Guvern nr. 31/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 553 din 30 august 2013, pentru nedepunerea la timp a obligaţiilor la Fondul…

  • Ce drepturi au autorităţile fiscale în contractele încheiate între profesionişti?

    În primul rând, Legea nr. 72/2013 (art. 3 şi 4), publicată în Monitorul Oficial nr. 182 din 2 aprilie 2013, reglementează faptul că întârzierea sau neexecutarea obligaţiilor scadente produce dobânzi penalizatoare, neagrearea penalităţilor ducând la aplicarea dobânzii legale. Totodată, art. 14, din aceeaşi lege, consideră abuzive clauzele care exclud posibilitatea aplicării unor penalităţi de întârziere…

  • Stabilirea sediului principal pentru firmele străine cu mai multe sedii

    Într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se precizează că persoanele juridice străine care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor sedii permanente în România au obligaţia ca de la 1 iulie să stabilească unul dintre aceste sedii ca sediu permanent desemnat pentru îndeplinirea obligaţiilor care îi revin. ‘Începând cu data de 1 iulie…