Etichetă: obligatoriu
-
Afișarea modalităţii de calcul al cheltuielilor de întreținere pentru fiecare apartament devine obligatorie
Asociațiile de proprietari vor avea obligaţia de a afișa modalitatea de calcul al cheltuielilor de întreținere pentru fiecare apartament, lucru prevăzut în proiectul de lege adoptat de plenul Camerei Deputaților, iar nerespectarea acestor obligații se va sancționa cu amendă de la 500 de lei la 3.000 de lei. Astfel a fost adoptată modificarea și completarea Legii 230/2007 privind înființarea, organizarea…
-
Toţi contribuabilii ar putea fi obligaţi să aibă un sediu electronic
Proiectul de lege aflat pe ordinea de zi a şedinţei Senatului prevede ca la anul, toţi contribuabilii, indiferent de forma de organizare, ar putea primi, odată cu înregistrarea fiscală, şi o adresă de e-mail oficială, identică cu codul unic de identificare sau codul de identificare fiscală. Astfel, fiecare firmă, PFA și profesie liberală ii va fi alocat, în momentul…
-
Cardul de sănătate devine obligatoriu de la 1 septembrie
Serviciile medicale în sistemul public de sănătate vor fi acordate asiguraților cu vârsta de peste 18 ani în baza cardului național de sănătate începând cu 1 septembrie, precizează CNAS. CNAS informează că serviciile medicale în sistemul public de sănătate vor fi acordate asiguraților în baza cardului național de sănătate începând cu 1 septembrie excepție făcând asigurații…
-
Atestatul de producător şi carnet de comercializare obligatoriu pentru producătorii agricoli
Ziua de 4 mai vine cu noi condiții pentru producătorii agricoli în ceea ce privește comercializarea produselor agricole. Astfel pentru a putea vinde, producătorii agricoli vor fi nevoiţi să deţină obligatoriu atestat de producător şi carnet de comercializare. Această măsură are ca scop eliminarea intermediarilor din piaţă, dar și o protecţie mult mai mare pentru micul producător. Daniel Constantin, ministrul Agriculturii a…
-
IFRS-urile obligatorii din 1 ianuarie 2015
Standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS) vor deveni obligatorii începând cu 1 ianuarie 2015 pentru toate societăţile de asigurări/reasigurări autorizate în România şi pentru cele care activează în baza dreptului de liberă stabilire, şi se referă la standardele adoptate conform procedurii prevăzute la art. 6 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din…