Etichetă: ordin

  • Raportările contabile ce se depun până pe 16 august

    Potrivit Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 916/2016 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2016 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial nr. 499 din 5 iulie 2016, şi în acest an, sistemul de raportare contabilă la 30 iunie se aplică operatorilor economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de…

  • Ordinul privind aprobarea Procedurii de acordare a unor facilităţi fiscale, a fost publicat

    La 23 noiembrie 2015 în Monitorul Oficial al României nr. 874 a fost publicat Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3831/2015 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale în cazul creanţelor administrate de către organul fiscal central. Actul normativ prevede următoarele obiective: – stabilirea…

  • Până la 31 decembrie se pot încasa banii pentru TVA

    Ordinul MFP nr. 1906/2013 de reglementare a înterpretării Deciziei Tribunalului Uniunii Europene (camera a şasea) în cauza T-89/10 privind recuperabilitatea TVA eligibile în cadrul Programului operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 731, din 27 noiembrie 2013. În acest ordin se arată că beneficiarii proiectelor finanţate în…

  • Suplimentări pentru cheltuieli specifice sezonului rece la bugetul Ministerului Dezvoltării

    Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care suplimentează cu 3,5 milioane de lei bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Actul normativ, publicat joi în Monitorul Oficial, presupune transferul sumei de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea cheltuielilor urgente specifice sezonului rece. Hotărârea de Guvern stabileşte că repartizarea sumei de 3,5 milioane…

  • Ordinul nr. 65 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.081/2011

    În temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a emis Ordinul Nr.65 din 22 ianuarie 2013 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.081/2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor…