Etichetă: OUG

  • Noutăţi privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică

    În Monitorul Oficial nr. 126/2022 a fost publicată OUG nr. 126/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică de produse/servicii, ale contractelor sectoriale şi ale acordurilor – cadru atribuite în domeniile apărării şi securităţii.

  • Va fi eliminată obligaţia microîntreprinderilor de a întocmi un Regulament intern

    Microîntreprinderile cu până la 9 angajaţi vor putea ţine evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condiţiile stabilite cu aceştia prin acord scris, iar specificarea atribuţiilor postului se va putea face atât verbal, cât şi în formă scrisă, la solicitarea angajatului.

  • Ordonanţă care reglementează stingerea obligaţiilor fiscale şi bugetare, aprobată!

    Legea nr. 222/2019 a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici.

  • Au fost adoptate noi facilităţi în domeniul construcţiilor!

    In Monitorul Oficial nr.507/21.06.2019 a fost publicata Ordonanta de Urgenta nr. 43/2019 privind unele facilitati la constructii. Potrivit documentului publicat se mareste aria codurilor CAEN care pot beneficia de facilitatile introduse, adica scutirea de impozit pe venit, de contributia la Pilonul II si la sanatate.

  • ANAF a publicat lista cu actele normative ce au incidenţă fiscală

    ANAF (Agentia Nationala de Administrare Fiscala) a publicat lista cu actele normative ce au incidenta fiscala in perioada 20 – 24 mai  2019. Din buletinul nr. 19, publicat in data de 27 mai, fac parte 6 acte normative publicate in Monitorul Oficial al Romaniei. Buletin ANAF: 20 – 24 mai 2019: 1. Ordonanta de urgenta…

  • A fost publicat proiectul de OUG privind reducerea TVA

    Proiectul de OUG privind reducerea TVA a fost publicat rapid pe site-ul Finantelor la rubrica de “Transparenta decizionala”. Acesta priveste reglementarea contributiei de asigurari sociale de sanatate, reducerea cotei de TVA pentru produsele alimentare montane, bio si traditionale si amanarea unor termene.

  • Proiectul privind reorganizarea ANAF a fost aprobat!

    Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, a adoptat proiectul privind reorganizarea ANAF.  Actul prevede renuntarea la organizarea Fiscului pe regiuni si revenirea la modul de organizare pe judete. Astfel vor fi desfiintate cele opt directii regionale si vor fi infiintate la nivelul judetelor. De asemenea, proiectul mai prevede si trecerea structurii vamale din cadrul…

  • Proiect: Firmele de constructii nu vor plati contributiile sociale in urmatorii 10 ani!

    Firmele de constructii nu vor plati contributiile sociale in urmatorii 10 ani, adica in perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028, dupa cum anuntat ministrul Finantelor. Printre masurile fiscal-bugetare si in domeniul investitiilor publice anuntate pentru anul 2019 se numara si aceasta. Potrivit Ordonantei de Urgenta care a zguduit Romania, pusa in dezbatere publica…

  • De la 1 noiembrie se va aplica cota redusă de TVA 5%

    Incepand cu data de 1 noiembrie, se va aplica cota de TVA redusa la 5% pentru prestarile de servicii. Legat de acest subiect, inca exista nelamuriri pentru contribuabili, fiindca nu au fost clarificate toate reglemtarile. Mai jos dezbatem cazul unei societati platitoare de TVA care detine doua puncte de lucru unde comercializeaza produse alimentare cu…

  • Codul fiscal a fost modificat!

    ANAF va aduce la cunostinta aparitia urmatoarelor acte normative: Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 89 din 4 octombrie 2018 privind unele masuri fiscal-bugetare si pentru modificarea si completarea unor acte normative (Monitorul Oficial nr. 854 din 9 octombrie 2018). 1. ART. 19, dupa alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8): (8) La…