Etichetă: ovine

  • Sprijin cuplat pentru crescătorii de bovine, caprine și ovine

    În acest an, prin sprijin cuplat, crescătorii de bovine vor primi 1.600 de lei pe cap de animal, mai mult față de 2014 în care s-a plătit numai 500 de lei, în timp ce la caprine și ovine sprijinul va fi cu șapte euro mai mare în acest an față de 2014, când se primea 28…

  • Subvenţii pentru fermieri în 2015

    Potrivit unui comunicat remis de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), producătorii de lapte şi de carne de vită, ovine şi caprine au obţinut din Fondrul European de Garantare Agricolă circa 181 de milioane de lei. Conform datelor remise de APIA, din Fondrul European de Garantare Agricolă circa 88.000 de producători de lapte şi…

  • 15 noiembrie – data limită de depunere a cererilor de plată pentru crescătorii de ovine din zonele defavorizate

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a anunţat că producătorii de lapte şi de carne de ovine şi caprine din zonele defavorizate pot depune, până în data de 15 noiembrie, cererile de plată aferente anului 2013 pentru obţinerea ajutor specific, de 6,5 euro pe cap de animal, finanţat din fonduri europene. Conform informaţiilor oferite…

  • MADR va susţine ferma de familie prin proiecte cu fonduri europene

    Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, consideră că ferma de familie trebuie să se dezvolte, în timp ce fermele mari îşi pot îmbunătăţi activitatea. Ministerul Agriculturii va pune la dispoziţie proiecte, gratuit, fermelor de familie, pentru a accesa fonduri europene. Fermierii pot fi viabili atunci când au de la 20 de capete de bovine…