Etichetă: Parlament

  • Pachetul de legi privind achiziţiile publice, promulgat de preşedintele Klaus Iohannis

    Într-o conferinţă de presă, susţinută la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a promulgat pachetul de legi privind achiziţiile publice. Totodată, preşedintele a mai declarat că „apreciez în sens pozitiv faptul că Parlamentul a înţeles importanţa acestui pachet de acte normative şi a trecut prin toate procedurile în aproximativ jumătate de an ceea…

  • Legea dării în plată trimisă spre reexaminare

    În luna noiembrie, Camera Deputaților a adoptat, cu 233 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și o abținere, proiectul de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Pe 11 decembrie, BNR a propus președintelui Klaus Iohannis fie să retrimită în Parlament legea privind darea în plată,…

  • Bugetul de stat pe 2016 ar putea ajunge la vot la mijlocul lunii decembrie

    Guvernul a definit o structură a calendarului pentru aprobarea bugetului de stat pentru 2016. Astfel, în jurul datei de 15 decembrie, bugetul va putea intra în procedura de vot final în Parlament. „S-a definit o structură standard a acestui calendar şi încercăm să o respectăm. În perioada imediat următoare, ordonatorii de credite îşi vor completa anexele,…

  • Pachetul de legi privind achiziţiile publice va fi prezentat în Parlament în octombrie

    În cadrul workshopului internaţional „România. O nouă viziune în achiziţii publice, un sistem de eficientizare a resurselor publice şi noi coordonate de lucru cu mediul privat”, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Roxana Mînzatu, a declarat că Legea privind concesiunile şi cea pentru utilităţi pe achiziţii sectoriale vor fi prezentate în această săptămână, iar pachetul…

  • Temele mesajului pe care preşedintele României doreşte să le adreseze Parlamentului

    În şedinţa reunită a celor două Camere din data de 16 septembrie, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat să se adreseze Parlamentului, în conformitate cu prevederile articolului 88 din Constituţia României, un mesaj. Printre temele mesajului, se enumeră temele precum ca votul prin corespondenţă, dar şi un cod al incompatibilităţilor. În acest sens preşedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare preşedintelui Senatului,…

  • Proiectul noului Cod fiscal va fi deubătut în august

    Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat că proiectul noului Cod Fiscal va fi dezbătut în Parlament în sesiune extraordinară. „Nu s-a discutat de angajarea răspunderii Guvernului, urmează procedura firească, se discută cererea de reexaminare a preşedintelui României în Parlament. La această oră nu sunt motive să modificăm actul normativ, dar ministrul de Finanţe,…

  • Codul Fiscal ar putea fi trimis spre reexaminare Parlamentului

    În data de 13 iulie, liderii coaliţiei de guvernare au luat în discuţie posibilitatea ca preşedintele Klaus Iohannis să trimită Codul Fiscal spre reexaminare Parlamentului, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, fiind rezervat cu privire la convocarea unei sesiuni parlamentare de urgenţă în acest scop. De asemenea, Tăriceanu a adăugat că s-a întalnit cu o serie de…

  • Regimul fondurilor închise de investiţii ar putea fi schimbat

    Un proiect pentru schimbarea regimului fondurilor închise de investiţii, care să vizeze şi SIF-urile şi Fondul Proprietatea, este posibil în acest an, a declarat presedintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negritoiu. „Este un proiect pe care vrem să îl facem în 2015. Nu ştiu dacă îşi va produce efecte în 2015 sau nu îşi…

  • Scăderea TVA-ului la sectorul de carne în prima jumătate a lui 2015

    Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a declarat la comisiile de agricultură din Parlament, că speră ca la jumătatea anului 2015, în funcţie de încasările la buget, să se aplice măsura privind scăderea TVA la carne. „Dacă pe parcursul anului 2015 încasările vor permite, nu vom ezita şi primul sector în care vom reduce TVA este sectorul…

  • Proiectul viitoarelor redevenţe va fi aplicat din 2016

    Premierul Victor Ponta a declarat că proiectul privind viitorul sistem de redevenţe va fi înaintat Parlamentului în luna februarie, iar ce va decide Parlamentul va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Ponta mai spune că noul proiect privind redevenţele va intra în dezbatere publică la începutul anului viitor, fiind nevoie de un consens politic, nu doar…