Etichetă: pensie
-
Am ajuns la vârsta standard de pensionare. Ce se întamplă de acum?
La îndeplinirea vârstei standard de pensionare contractul de muncă al angajatului înceteayă de drept, aşa că trebuie să fim atenţi la acest aspect. Potrivit dispoziţiilor art. 52 Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, pensia pentru limita de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile…
-
Ministrul Muncii: Creşterea punctului de pensie nu va fi posibilă
În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat că creşterea punctului de pensie nu este posibilă în timpul apropriat în condiţiile în care există reduceri de taxe care generează venituri mai mici la buget dar şi tot felul de derogări aprobate de Parlament care vizează pensii speciale. „Am explicat că pe…
-
6,6 milioane de participanţi în Pilonul II de pensii
Raluca Ţintoiu, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), a declarat că, la momentul de faţă, Pilonul II de pensii are 6,6 milioane de participanţi şi peste 5 miliarde de euro în administrare. „În ceea ce priveşte nivelul de informare cu privire la pensii, avem cifrele noastre şi sunt îngrijorătoare”, a spus Ţintoiu.…
-
Militarii şi poliţiştii vor beneficia de pensie specială în cuantum de 80% din baza de calcul
Conform unui amendament adoptat de Comisia pentru buget a Senatului, pensiile pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special vor putea fi calculate în cuantum de 80% din baza de calcul, în loc de 65% cum era iniţial. De asemenea, un alt amendament adoptat stabileşte că pensia stabilită, recalculată şi actualizată nu poate depăşi cuantumul de 100%…
-
Foştii parlamentari riscă să nu primească din luna martie primele pensii speciale
În urma observaţiilor făcute de Ministerul Muncii şi cel al Finanţelor Publice, normele de aplicare a legii pensiilor speciale pentru parlamentari au fost retrimise la Comisia pentru statut. Asta deşi documentul fusese deja publicat în Monitorul Oficial. Potrivit scrisorii transmise Parlamentului de către Ministerul Muncii, proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei…
-
Normele de aplicare a legii pensiilor parlamentarilor au fost aprobate
În data de 15 februarie 2016, Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat normele de aplicare ale legii privind pensiile parlamentarilor. Hotărârea Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor urmează să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Conform normelor de aplicare ale legii, beneficiarul trebuie să facă cerere de acordare…
-
Propunere de abrogare a unor articole din Codului fiscal referitoare la impozitarea pensiilor
Pe 20 ianuarie, senatorul ALDE Cristiana Anghel a depus o inițiativă legislativă de modificare a Codului fiscal astfel încât să fie abrogate articole referitoare la impozitarea pensiilor. Este vorba despre abrogarea art. 61 litera (e), art. 64 litera (e), art. 100 și art. 101 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial…
-
Pensiile speciale acordate aleșilor locali sunt neconstituționale
În data de 20 ianuarie, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că pensiile speciale acordate aleșilor locali sunt neconstituționale, decizia fiind luată în unanimitate de către judecători. Astfel, membrii CCR au dat dreptate Guvernului, menţionând că această formă de venit special acordă privilegii doar pentru o anumită categorie de oameni și arătând, în acelaşi timp, că lipsește…
-
Legea privind pensiile aleşilor locali a fost adoptată de Senat
Senatul a adoptat legea privind pensiile aleşilor locali cu 86 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi nicio abţinere. Astfel, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. Totodată, de…
-
Din 2016, persoanele fără venituri vor fi obligate la plata CASS
Începand cu data de 1 ianuarie 2016, odata cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal, persoanele fizice care nu obţin venituri vor fi obligate să plătească contribuţia la sistemul public de sănătate (CASS) şi să depună o declaraţie fiscală la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Prin urmare, conform art. 180 din noul Cod fiscal, persoanele fizice vor datora…