Etichetă: persoane impozabile
-
Cereri rambursare TVA . Vezi noutăţi
La data de 28 ianuarie 2014, conform programului legislativ privind Procedura de primire a cererilor de rambursare a TVA, în Monitorul Oficial nr. 68 a fost publicat Ordinul nr. 59/2014 al ministrului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Conform acestuia, persoanele impozabile care sunt stabilite în România, au posibilitatea de a beneficia…
-
Aplicarea sistemului TVA la încasare – opţională
Potrivit noutăților legislative, valabile începând cu 1 ianuarie 2014, sistemul TVA la încasare va deveni opțional. Potrivit O.U.G. nr. 111/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din 19 decembrie 2013, sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare: persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care au sediul activităţii economice în România, a căror cifră de…
-
Declaraţia recapitulativă privind livrările intracomunitare
Potrivit prevederilor Codului Fiscal, publicat în Monitorul Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003, Formularul „Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare”, se depune lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice, de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA. Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA depun declaraţia recapitulativă numai…
-
Procedura de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adaugată
Procedura de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adaugată, potrivit prevederilor art. 153 alin. (91) lit. b)-d) din din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a fost aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3330/2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 664 din 30 octombrie 2013. Conform actului normativ, procedura…
-
30 septembrie 2013 – termenul limită pentru depunerea formularului 318
Vă reamintim că data de 30 septembrie 2013 este termenul limită pentru depunerea formularului 318 “Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile stabilite în România”. Cererea de rambursare se depune de către persoanele impozabile stabilite în România, pentru rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate de acestea pentru bunurile mobile care le-au fost…
-
Termenul de depunere a Declaraţiei 096 – 12 august
Persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul Fiscal, care nu au depăşit plafonul de scutire şi care doresc să fie scoase din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, au obligaţia de a depune până la 12 august Declaraţia 096 de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în…
-
Declaraţia recapitulativă
Obligaţia completării şi depunerii la organele fiscale competente a „Declaraţiei recapitulative privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare”, formular 390 VIES, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, o au contribuabilii persoane impozabile, înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adaugată, care au efectuat livrări intracomunitare scutite de taxă, achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile, livrări de bunuri efectuate…
-
Legea nr. 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice
Legea nr. 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice, care a fost suspendată prin Ordonanţa nr. 21/2012, până la 1 ianuarie 2013, stabileşte regimul juridic al documentelor în forma electronică ce conţin date privind operaţiunile economice de schimb sau vânzare de bunuri ori servicii între persoane care emit şi primesc facturi, bonuri fiscale sau chitanţe în formă…
-
Procedura de înregistrare şi de radiere din oficiu în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare
La adresa www.anaf.ro, categoria Legislaţie/ Transparenţă decizională, a fost publicat şi poate fi consultat Proiectul de ordin al preşedintelui ANAF pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, din oficiu, în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare şi a Procedurii de radiere, din oficiu, din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, precum…