Etichetă: populaţie
-
Titlurile de stat pentru populaţie intră la tranzacţionare pe bursă
La tranzacţionare pe bursa de la Bucureşti au intrat titlurile de stat în valoare de 65 milioane de lei, prin care Ministerul Finanţelor s-a împrumutat recent de la populaţie, oferind astfel posibilitatea persoanelor care au subscris în ofertă să le vândă înainte de scadenţă (iunie 2017). Reamintim că în perioada 8-19 iunie Ministerul Finanţelor a scos la vânzare 64.999 de…
-
Relansarea activității Institutului Cantacuzino
Potrivit unei Ordonanțe de Urgență aprobate de Guvern, Institutul Cantacuzino va deveni Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino”, instituţie naţională de interes strategic în domeniul cercetării şi sănătăţii publice. Astfel, Guvernul a aprobat un set de măsuri pentru protecția stării de sănătate a populației, prin care se asigură cadrul legal care să permită alocarea unor finanțări în 2015, din Fondul…
-
Soldul creditelor în lei pentru firme şi populaţie, în creştere cu 7,5%
BNR a anunţat că creditele în lei pentru firme şi populaţie au consemnat la sfârşitul lunii martie o majorare în sold cu 7,5% (6,6% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe seama creşterii cu 17,4% a împrumuturilor pentru persoanele fizice, iar cele în valută s-au micşorat cu 10,8%. Astfel, creditul neguvernamental total s-a micşorat cu 3,4% (-4,1%…
-
Va creşte sau nu preţul gazelor pentru populaţie?
În dependenţă de decizia Guvernului de a anula sau nu decizia prin care a suspendat calendarul de liberalizare a preţului, preţul gazelor naturale destinate consumului populaţiei ar putea creşte în acest an cu 7%, o majorare fiind posibilă de la 1 aprilie sau 1 iulie. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Niculae Havrileţ a declarat…
-
Creditele contractate de populaţie şi firme
Creditele pentru populaţie şi firme au scăzut în septembrie cu 0,2% (sau 0,3% în termeni reali) faţă de luna anterioară, la 213,069 miliarde lei, influenţate negativ de scăderea finanţărilor în valută, cu 0,8%. Creditul în lei a crescut cu 0,6 la sută (0,4 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat…
-
A crescut numărul condiţiilor pentru împrumuturile acordate ţărilor cu dificultăţi financiare
Potrivit unui studiu, FMI a crescut în ultimii ani numărul condiţiilor ataşate împrumuturilor acordate ţărilor care întâmpină dificultăţi financiare. Astfel, FMI a pus în medie aproape 20 de condiţii la împrumuturile aprobate în ultimii doi ani, mai multe decât au fost în perioada 2005-2007, când Fondul a impus în medie 13,7 condiţii, şi faţă de 14 condiţii…
-
Preţul gigacaloriei pentru agenţii economici din Capitală
Conform unui proiect al Primăriei Capitalei, preţul gigacaloriei pentru agenţii economici din Bucureşti va creşte până la 329,30 lei, fără TVA, pentru cei alimentaţi din centrale RADET, şi respectiv până la 296,49 lei, fără TVA, pentru cei alimentaţi din puncte termice proprii. Tarifele ar fi trebuit să fie recalculate în februarie 2013, ca urmare a…
-
Consumul de energie electrică în 2013
Conform declaraţiilor ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, cel mai mare consum de energie electrică în 2013, în România, a fost înregistrat la începutul săptămânii trecute – 7.300 MW. Producţia de energie electrică a scăzut cu 6% (2,116 miliarde KWh) în primele şapte luni din 2013 faţă de perioada similară a anului trecut, iar consumul de energie…
-
Creditul pentru firme şi populaţie, în creştere cu 0,8%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit s-a mărit în luna mai cu 0,8% (0,5% în termeni reali) faţă de luna anterioară, până la 221,65 mld. lei, conform datelor anunţate de BNR. Creditul în lei a crescut cu 0,3% (0,1% în termeni reali), iar cel în valută exprimat în lei a urcat cu 1%…
-
Preţul alimentelor mărit a diminuat consumurile
Preţul alimentelor s-a majorat cu cca 5,5% în acest an, pe când cartofii, fasolea şi citricele s-au scumpit cu peste 20%, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Populaţia continuă să consume temperat şi încearcă a înlocui sortimentele de mâncare cu altele mai ieftine. Deprecierea leului faţă de euro şi dolar, seceta şi scumpirea energiei electrice şi…