Etichetă: prevederi

  • Eliminarea unor prevederi în ceea ce priveşte plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate

    Executivul ia în calcul eliminarea prevederilor din noul proiect de Cod Fiscal prin care inclusiv persoanele fără venituri sunt obligate să plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. Astfel Guvernul plănuieşte un şir de modificări legate de Codul Fiscal la capitolul contribuţii sociale, şi se referă faptul cum de solicitat contribuţiile…

  • Eliminarea prevederilor privind impozitarea bacşişului

    Eliminarea prevederilor privind impozitarea bacşişului din Ordonanţa de urgenţă 8/2015 a fost decisă de Comisia de buget a Senatului  la propunerea Ministerului Finanţelor. Însă eliminarea acestor prevederi va dura deoarece modificările trebuie să fie aprobate de Senat, de Camera Deputaţilor şi, apoi, promulgate de preşedinte. Senatorul PNL Marinică Dincă a menţionat faptul că: „În momentul de faţă, noi scoatem impozitarea bacşişului, dar până când modificările…

  • Proiect: Aprobarea schemelor de ajutor de minimis pentru acțiunile din Programul de promovare a exportului

    Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului a supus spre dezbatere publică proiectul de Ordin privind aprobarea schemelor de ajutor de minimis pentru acțiunile din Programul de promovare a exportului, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2015. Motivul elaborării proiectului de ordin îl constituie reglementarea procedurilor de acordare a ajutoarelor de minimis operatorilor economici care solicită participarea la…

  • Proiect privind conversia creditelor, cu discount 15% şi garanţii de stat

    În data de 18 martie 2015, Guvernul a discutat un proiect de lege cu privire la conversia creditelor din valută în lei, băncile urmând să acorde un discount de 15% din valoarea în lei după conversia împrumutului, pe care statul îl va garanta în proporţie de 50%, au precizat surse guvernamentale. Conform acestora, băncile şi-au dat acordul de…

  • Reducerea tarifelor poliţelor RCA pentru şoferii sub 25 de ani

    Din cele 10 societăţi autorizate să practice asigurări RCA un număr de 5 societăţi, Allianz-Ţiriac, Astra, City Insurance, Euroins şi Generali au redus, de la începutul anului 2015, tarifele poliţelor RCA pentru şoferii sub 25 de ani, în urma modificărilor normei cu privire la asigurarea RCA, eliminându-se prevederile care au condus la creşterea preţului la aceste…

  • Noi prevederi privind depunerea situațiilor financiare anuale

    Noi prevederi în ceea ce priveşte depunerea situațiilor financiare anuale au fost prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 0069/2014. Astfel noile prevederi se referă atât pentru entitățile ce au ca exercițiu financiar anul calendaristic, cât și pentru entitățile ce au un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, ce au obligația depunerii raportării contabile cu data de 31 decembrie…

  • 804.225 salariaţi vor beneficia de majorarea salariului minim la 850 lei/lună

    Un număr de aproximativ 804.225 salariaţi, dintre care 238.143 din sectorul bugetar şi 566.112 din sectorul concurenţial, va beneficia de majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 850 lei/lună. Totodată, de majorarea salariului minim la 900 lei lunar vor beneficia aproximativ 966.405 salariaţi, dintre care 281.542 din sectorul bugetar şi…

  • Proceduri noi pentru beneficiarii de fonduri UE

    Beneficiarii din mediul privat vor derula o procedură simplificată în cazul achiziţiilor de bunuri de peste 30.000 de euro, a celor de servicii cu o sumă cuprinsă în intervalul 30.000-200.000 de euro, respectiv a achiziţiilor de lucrări cu o valoare cuprinsă în intervalul 100.000 – 5.000.000 de euro, ca urmare a abrogării Ordinului de ministru…

  • 15 iulie – ultima zi în care producătorii de lapte pot depune cererile de plată

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte potenţialilor beneficiari că data de 15 iulie 2013 este ultima zi în care pot depune cererile de plată aferente anului 2013, în cadrul ‘Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate’, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă…

  • Investigarea prevederilor ordonanţei de urgenţă privind sprijinul pentru energia regenerabilă

    La cererea Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice, Direcţia Generală Concurenţă a Comisiei Europene a început procedurile preliminare de investigare a prevederilor ordonanţei de urgenţă privind sprijinul pentru energia regenerabilă.  În prezent se analizează toate căile legale disponibile la nivel naţional şi internaţional pentru stoparea ordonanţei de urgenţă, prin care este amânată acordarea unor certificate verzi către investitorii…