Etichetă: profesori

  • 15 septembrie – o nouă rundă de negocieri privind majorarea salariilor pentru profesori

    Potrivit ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, majorarea salariilor în domeniul educaţiei depinde în mod direct de legea salarizării şi modificarea Codului Fiscal care urmează a fi adoptate în această toamnă, fapt pentru care s-a convenit ca discuţiile privind creşterea remunerărilor pentru profesori să fie reluate după data 15 septembrie. În baza unei decizii de Guvern, începând…

  • Profesorii vor primi bani în cadrul programului „Dezvoltarea carierei didactice”

    În cadrul programului „Dezvoltarea carierei didactice” finanţat din fonduri europene şi desfăşurat timp de nouă luni, profesorii vor primi în săptămânile următoare o sumă echivalentă cu aproximativ 150 euro.. Guvernul a anunţat alocarea circa 50 milioane euro, în cadrul Programului Operaţional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), pentru programul privind „Dezvoltarea carierei didactice”, urmând ca…

  • 50 milioane de euro pentru sprijinul profesorilor României

    Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că au fost alocate peste 50 milioane de euro pentru a sprijini profesorii României, prin intermediul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Potrivit unui comunicat, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a informat despre lansarea în consultare publică a ghidului „Dezvoltarea carierei didactice”. „Cadrele didactice care vor urma cursuri de formare profesională vor primi un…