Etichetă: profit

  • Câştigul salarial mediu în luna iunie

    În luna iunie 2014, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2334 lei, cu 0,3% mai mare decât în luna mai 2014. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1687 lei, în uşoară creştere faţă de luna precedentă cu 5 lei (0,3%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au…

  • Scutire la impozitul pe profit pentru unele firme

    Adriana Ahciarliu, secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare din România, a declarat că agenţii economici care produc cu echipamente achiziţionate în leasing vor putea beneficia de scutire la impozitul pe profit la producţia obţinută cu aceste echipamente, până în 2015. Ei sunt scutiţi la impozitul pe profitul realizat cu aceste echipamente începând din primăvară, pe…

  • Normele metodologice pentru neimpozitarea profitului reinvestit au fost aprobate

    O noutate legislativă din 20 mai, arată că Guvernul a aprobat o hotărâre pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, act normativ care cuprinde o serie de clarificări privind reglementările referitoare la neimpozitarea profitului reinvestit. Ministerul Finanţelor informează că normele metodologice conţin exemple de calcul, diferenţiate în funcţie de sistemul trimestrial sau anual de declarare şi plată…

  • Program economic propus de PNL

    Potrivit programului economic propus de PNL, impozitarea muncii ar urma să ajungă de la 45% cât este în prezent – plătit de angajat şi angajator – la 16% plătit de angajat şi 16% plătit de angajator. De asemenea, programul economic mai prevede reducerea TVA de la 24% la 16%.  O altă măsură, mai arată programul PNL, priveşte „revizuirea sistemului…

  • Prevederi privind cheltuielile de sponsorizare

    Potrivit Legii nr. 32/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 129 din 25 mai 1994, sponsorizarea este actul juridic prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susţinerea unor activităţi fără scop lucrativ desfăşurate de către una dintre părţi. Mecenatul este un act de…

  • SIF Banat Crişana nu distribuie dividende acţionarilor

    SIF Banat Crişana a cumpărat titluri SIF Muntenia (SIF4) în valoare de 38,7 mil. lei, echivalent cu aproape jumătate din câştigul de 80,1 mil. lei obţinut anul trecut Anul 2014 ar putea fi cel de-al doilea consecutiv în care SIF Banat-Crişana nu distribuie dividende acţionarilor. Dacă acţionarii vor aproba solicitarea Consiliului de Administraţie, de a…

  • Petrom a înregistrat un profit net de 4,824 miliarde de lei în 2013

    Petrom a încheiat anul 2013 cu un profit net de 4,824 miliarde de lei, în creştere cu 22% faţă de rezultatul net de 3,946 miliarde lei, raportat la finele lui 2012. De asemenea, Petrom a înregistrat vânzări de24,185 miliarde lei în anul 2013 (excluzând accizele la produsele petroliere), în scădere cu 8% faţă de anul…

  • Afacerile în creştere pentru Rompetrol

    În anul 2013, Compania Rompetrol Rafinare (RRC), din grupul Rompetrol, a obţinut o cifră de afaceri brută de 4,89 miliarde de dolari, în creştere cu 6% comparativ cu nivelul de 4,61 miliarde de dolari din 2012. În ceea ce priveşte pierderile s-au înregistrat reduceri cu aproximativ 40%, la 98,97 milioane de dolari. Compania Rompetrol Rafinare a înregistrat…

  • Fondul Proprietatea, cea mai tranzacţionată acţiune

    Potrivit unui comunicat al Franklin Templeton Investment Management , Fondul Proprietatea (FP) a încheiat anul 2013 cu un profit de 682,2 milioane lei, cu 115,2 milioane lei mai mult decât profitul net înregistrat în 2012. Printre cei 8.159 de acţionari, pe care îi deţinea Fondul Proprietatea anul trecut, 53,44% reprezintă acţionarii străini instituţionali, 20,16% persoane…

  • În ce domenii sunt binevenite investiţiile în România?

    Preşedintele Traian Băsescu invită oamenii de afaceri turci să investească în turismul balnear din România, menţionând că ţara are resurse formidabile. De asemenea, el susţine că investiţiile în turismul balnear asigură un profit garantat. Totodată, se pot face investiţii şi în infrastructură, în domeniul energiei, dar şi în industria alimentară. Şeful statului a subliniat că…