Etichetă: Programul „Rabla”

  • Noi modificări la Programul Rabla pentru persoanele juridice

    Ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ care prevede noi reguli pentru persoanele juridice ce participă la programul Rabla. Documentul vizează prelungirea termenului până la care pot fi solicitate unitățile, adică valoarea ce reprezintă echivalentul primei de casare. Potrivit programului legislativ solicitarea unităților de către persoanele juridice s-ar putea realiza prin înscrierea…

  • Programul „Rabla” va exista și în 2015

    Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a declarat că programul „Rabla” va exista și în 2015, nu vor exista probleme cu închiderea acestuia, autoritățile analizează unele modificări în acest sens. În prezent atât persoanele fizice, cât și companiile au posibilitatea să urmărească oricând stadiul voucherelor rămase, la moment fiind mai puţin de 700 de…

  • Programul Rabla deschis şi profesiilor liberale

    Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, care gestionează programul Rabla, Adrian Gearâp, a declarat că cabinetele individuale de avocaţi, medici sau asistenţi sociali, birourile notariale sau de arhitectură şi alţi reprezentanţi ai profesiilor liberale se pot înscrie în programul Rabla pentru persoane juridice, în urma unor modificări aduse programului după ce au existat solicitări în acest sens.…

  • În doar trei luni au fost acordate 10.000 de tichete din Programul Rabla

    Ministrul Mediului, Attila Korodi a anunțat că circa 10.000 de tichete din Programul Rabla, respectiv 60 la sută, au fost deja rezervate în primele trei luni de la lansarea program, cele mai multe în Bucureşti, Argeş şi Constanţa. De la lansarea programului au fost acordate în jur la 3.000 de tichete pe lună, astfel există…

  • Peste 495 de tichete au fost acordate firmelor şi instituţiilor în prima etapă a programului Rabla 2014

    În 24 iunie Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat despre închiderea primei etape de evaluare şi validare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice în Programul Rabla 2014, în cadrul căreia au fost distribuite circa 495 de tichete. În prima etapă, încheiată la sfârşitul lunii mai, au fost analizate  216 dosare depuse…

  • Finanțare pentru IMM pentru achiziții de autovehicule

    Întreprinderile Mici și Mijlocii din România (IMM) vor beneficia de finanțare din partea băncii Bank Lemi în vederea înnoirii parcului auto prin Programul Rabla 2014. Valoarea maximă a creditului este de circa 500.000 de lei, care se va acorda pentru o periodă de cinci ani. Reprezentanții băncii au anunțat că clienții interesați vor primi răspunsul privind eligibilitatea…

  • Ultimul an pentru Programul „Rabla”

    Președintele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România /APIA/, Ernest Virgil Popovici, a declarat că 2014 trebuie să fie ultimul an pentru Programul „Rabla”. Însă pentru ca Programul să obţină un rezultat pozitiv, acesta ar trebui să înceapă în februarie. Toți membrii APIA au fost de acord solicitarea ministerului de resort, demararea ultimul program ‘Rabla’ în…

  • AFM alocă 3.000 de tichete valorice persoanelor fizice, în cadrul Programului „Rabla 2013”

    Potrivit informaţiilor Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) alocă 3.000 de tichete valorice pentru persoanele fizice, în cadrul Programului „Rabla 2013” de stimulare a înnoirii parcului auto naţional. Distribuirea către colectorii validaţi în program va începe pe 14 noiembrie. Astfel, tichetele valorice vor fi repartizate în funcţie de numărul maşinilor…

  • AFM a prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice în programul ‘Rabla’

    Potrivit unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu, termenul de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice în vederea participării la Programul ‘Rabla’ va fi prelungit până la 30 septembrie 2013. Până în prezent persoanele juridice şi instituţiile publice interesate de a participa la programul ‘Rabla’ au depus 820 de dosare.…

  • Start la programul „Rabla” pentru persoane juridice şi instituţii publice

    Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat că începând de azi persoanele juridice şi instituţiile publice acceptate în Programul ‘Rabla’, după încheierea primei etape de evaluare, se pot adresa operatorilor economici autorizaţi pentru casarea autovehiculelor uzate. 570 de dosare au fost înregistrate în prima sesiune de analiză şi validare a dosarelor depuse de către persoanele juridice şi instituţiile publice…