Etichetă: proiect
-
Proiectul noului Cod Fiscal
Impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele…
-
O mână de ajutor persoanelor din categoriile vulnerabile
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a declarat că persoanele din categoriile vulnerabile şi cu statut de asistaţi social vor putea dezvolta afaceri pe fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane alocându-se 200 de milioane de euro, pe exerciţiul financiar 2014 – 2020. Potrivit ministrului, finanţarea care vine din programul sectorial…
-
Clawback diferenţiat la medicamente
Potrivit preşedintelui instituţiei, Vasile Ciurchea, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate susţine aplicarea taxei clawback diferenţiate, constituind pentru aceasta un grup de lucru din care fac parte reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii şi Finanţelor şi ai producătorilor de medicamente. De asemenea, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, Dragoş Damian, a spus că taxa clawback…
-
Proiect de lege privind autorizarea şi supravegherea societăţilor de asigurare
Potrivit unui comunicat, Autoritatea de Supraveghere Financiară va prezenta pentru consultare publică, în a doua jumătate a lunii iulie, proiectul de lege privind autorizarea şi supravegherea societăţilor de asigurare, în vederea tranziţiei la regulile europene aferente noului regim de solvabilitate Solvency II. Proiectul va fi transmis Guvernului României spre aprobare şi depunere la Parlament, în vederea dezbaterii…
-
Contul general anual de execuţie a bugetului de stat a fost adoptat
În şedinţa din 26 iunie, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a contului general anual al datoriei publice aferente anului 2013. De asemenea, Guvernul a adoptat şi proiectul de lege…
-
Raport favorabil pentru Proiectul privind reducerea CAS cu 5%
Membrii Comisiei pentru buget, finanţe din Senat au acordat vot favorabil proiectului pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal. Astfel, cu privire la programul legislativ al Guvernului privind reducerea CAS cu 5%, liderul sindical Bogdan Hossu a subliniat că reducerea CAS ar trebui aplicată la angajat, şi nu la angajator. Totodată acesta a mai precizat că proiectul nu a fost discutat…
-
TVA de 9% pentru lapte, fructe şi legume proaspete
Potrivit unei iniţiative legislative aflate în consultare publică, un grup de parlamentari UNPR, PPDD, PSD şi PC au propus reducerea TVA pentru lapte de consum, legume şi fructe proaspete la 9%. Textul proiectul prevede ca reducerea cotei la 9% se va aplica de către agenţii economici producători, importatori şi de către cei care le comerercializează. Semnatarii…
-
Codul fiscal se modifică
Într-un proiect de act normativ privind modificarea Codului fiscal, publicat în Monitorul Oficial, se menționează că contribuabilii cei care obțin anumite categorii de venituri ar putea beneficia de o deducere specială lunară pentru restructurarea creditului. Ministerul Finanțelor (MFP) intenționează sa modifice din nou Codul fiscal, de aceasta data pentru a acorda anumite facilități celor care au credite…
-
Medicii solicită salarii decente
Preşedintele CFSMR, Victor Eşanu, a declarat că Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România solicită autorităţilor asigurarea unor salarii decente, „albe”, „la vedere” şi impozabile, pentru a se evita cazurile de corupţie din sănătate. El spune că luna trecută a avut loc ultima întâlnire cu ministrul Sănătăţii, în cadrul căreia a depus o serie de…