Etichetă: raportare
-
A fost completat Ordinul privind regulile de elaborare de către instituţiile publice a situaţiilor financiare!
Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile subordonate îşi exercită prerogativele de centralizare şi verificare a raportărilor financiare lunare ale instituţiilor publice cu rapoartele similare realizate din sistemul naţional de raportare – Forexebug.
-
Multinaţionalele sunt obligate să depună la ANAF raportul financiar pentru fiecare ţară!
În Monitorul Oficial a fost publicat recent un act normativ care aduce modificări Codului de procedură fiscală și care transpune, în legislația națională, o directivă europeană care impune multinaționalelor mai multe cerințe de transparență. Scopul este acela de a combate evaziunea fiscală şi de a asigura schimbul de informaţii între ţari. Este vorba despre O.U.G.…
-
Un nou sistem de raportare pe deşeuri
Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Doina Catrinoiu, a declarat că noul sistem de raportare pe deşeuri, propus de către Comisia Europeană, prevede transmiterea datelor doar online, iniţiativa urmând să se concretizeze în România în maximum două luni. „Trasabilitatea deşeurilor prin sistemul SIM /Sistemul Integrat de Mediu, n.r./. Am primit de la Comisia Europeană…
-
1 ianuarie 2015 – piaţa de capital raportează rezultatele financiare pe IFRS
Proiectul de instrucţiune prin care reglementează trecerea la raportarea rezultatelor financiare în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) a fost publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Potrivit proiectului de instrucţiune, începând cu 1 ianuarie 2015, societăţile de brokeraj, societăţile de administrare a investiţiilor, organismele de plasament colectiv, depozitarii centrali, casele de compensare şi…
-
Tranzacţiile pe piaţa angro de energie şi gaze vor fi înscrise într-un registru european
Participanţii la pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale trebuie să se înscrie într-un registru la nivel naţional şi european, prin care transmit informaţii despre toate tranzacţiile efectuate, conform ultimului regulament european din domeniu, menţionează un document publicat pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). ‘Prin participant la piaţă înţelegem orice…