Etichetă: rectificare bugetară

  • Rectificarea bugetară ar putea fi discutată vineri, în şedinţa de guvern

    Premierul Victor Ponta a afirmat  că Guvernul ar putea avea vineri o primă discuţie despre rectificarea bugetară pe care ar urma să o efectueze săptămâna viitoare. Acesta a arătat că ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu va discuta despre rectificarea de final de an şi despre bugetul pe anul 2014 cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, care face o vizită…

  • Salariile din sistemul bugetar şi pensiile, asigurate până la sfârşitul anului

    În cadrul unei conferinţe susţinute la Botoşani, premierul Victor Ponta a declarat că toate salariile din sistemul bugetar şi pensiile vor fi asigurate până la sfârşitul anului. Ponta a susţinut că Guvernul urmează să facă, la sfârşitul lunii octombrie, o rectificare a bugetului de stat, în baza căreia vor fi asigurate sumele necesare acestor plăţi.…

  • Rectificarea bugetară din luna octombrie

    Potrivit declaraţiilor premierului Victor Ponta, rectificarea bugetară pe care o va face Guvernul în luna octombrie va însemna că vor fi luaţi bani de unde nu sunt absolut necesari şi duşi acolo unde arde. „Rectificarea înseamnă aşa: că luăm bani de la unii şi dăm la alţii. Deci nu înseamnă că avem nişte bani cu care…

  • Rectificare bugetară: deficitul bugetului consolidat va creşte de la 13,4 miliarde lei la 14,7 miliarde lei

    Potrivit primei rectificări bugetare din 2013, deficitul bugetului consolidat va creşte de la 13,4 miliarde lei la 14,7 miliarde lei, prin folosirea banilor rezervaţi PNDI către alte proiecte, iar plafonul de garanţii va fi majorat cu 2 miliarde de lei. Produsul Intern Brut estimat a fost revizuit în urcare la 626,2 miliarde lei, iar deficitul…

  • PDL solicită Executivului fonduri mai mari pentru Educaţie la rectificarea bugetară

    Deputatul Raluca Turcan, vicepreşedinte al formaţiunii democrat-liberale a anunţat că PDL solicită Executivului alocarea unor fonduri mai mari pentru Educaţie la rectificarea bugetară. De asemenea, Raluca Turcan a mai declarat că lipsa investiţiilor în infrastructura şcolară, dotarea precară a bibliotecilor şcolare, diminuarea banilor pentru proiectele de cercetare şi inovare, lipsa perfecţionării continue şi a finanţării pe criterii de…

  • FMLR a solicitat majorarea sumei alocate la următoarea rectificare bugetară

    Potrivit președintelui Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din România (FMLR), Iulian Măntescu, FMLR a solicitat reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP) ca, la rectificarea bugetară, pentru CFR Marfă să fie alocată suma de 1,4 miliarde de lei, faţă de numai 937 milioane de lei, cât este bugetul la ora actuală. Iulian Măntescu a participat la o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor,…

  • Reducerea TVA la pâine ar putea combate evaziunea fiscală

    Începând cu 1 iulie ar putea fi micşorată taxa pe valoare adăugată la pâine, în cazul în care veniturile bugetare vor creşte suficient ca să acopere deficitul de 200 de milioane de lei generat de această decizie. În prezent TVA la pâine constituie 24% şi se urmăreşte o diminuare a acesteia până la  9%. Pe acest…

  • Rectificare bugetară în Bucureşti

    Primăria Municipiului Bucureşti se pregăteşte să opereze o nouă rectificare bugetară, având un deficit de 478 milioane lei. Banii cu care se va suplimenta bugetul local vor fi luaţi de la investiţiile în infrastructură şi de la subvenţiile pentru RADET şi RATB, conform unui proiect de hotărâre care nu a fost încă supus dezbaterii Consiliului…