Etichetă: suprataxă
-
Proiect: Suprataxă pentru supermarketurile care au un profit de peste 3 milioane de euro
Conform unei iniţiative legislative depuse la Senat, un grup de parlamentari vor introducerea unei suprataxe pentru supermarketurile care au un profit de peste 3 milioane de euro. Astfel, potrivit actului normativ, contribuabilii care desfăşoară activităţi economice de natura supermarketurilor sunt obligaţi, pe lângă plata impozitului de 16%, şi la plata unei cote de impozit suplimentar în…
-
Producătorii nu vor mai plăti suprataxă pentru cantitatea de ambalaj nereciclată în 2015
Noi discuţii privind taxa pe ambalaje. Producătorii nu vor mai achita suprataxă pentru cantitatea de ambalaj nereciclată în anul 2015, iar modalitatea de anulare va fi stabilită în perioada următoare. „Pentru 2015, să se facă o verificare la toate OTR-urile (n.r. organizaţii de transfer de responsabilitate) care au dat rectificativă şi pentru ce au dat să fie sancţionate.…
-
A fost modificat Regulamentul referitor la taxele datorate Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2206 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1238/95 în ceea ce privește taxele datorate Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 314. Conform actului normativ, în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1238/95 al Comisiei, președintele Oficiului…