Etichetă: tranzacţii
-
Lege privind limitarea tranzacţiilor în numerar şi reducerea comisioanelor bancare
Premierul, Victor Ponta, a declarat că în şedinţa Guvernului din săptămâna viitoare va fi aprobat proiectul de lege privind limitarea tranzacţiilor în numerar şi reducerea comisioanelor bancare. De asemenea, el a precizat că tranzacţiile în numerar vor fi limitate concomitent cu reducerea comisioanelor bancare, dar nu prin ordonanţă, ci prin lege, iar băncile, care „au…
-
Programul „Bun de plată”, începând din decembrie
Banca Comercială Română (BCR) a lansat programul de loialitate „Bun de plată”, începând din această lună. Prin intermediul acestui program, aferent cardurilor de credit pentru persoane fizice, clienţii vor primi lunar înapoi 2% din valoarea tranzacţiilor efectuate online, în România şi în străinătate. Programul acoperă toate tranzacţiile efectuate, în orice colţ al lumii, la benzinării,…
-
Tranzacţiile pe piaţa angro de energie şi gaze vor fi înscrise într-un registru european
Participanţii la pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale trebuie să se înscrie într-un registru la nivel naţional şi european, prin care transmit informaţii despre toate tranzacţiile efectuate, conform ultimului regulament european din domeniu, menţionează un document publicat pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). ‘Prin participant la piaţă înţelegem orice…
-
Ghişeele Automate instalate de BCR – atractive pentru clienţii acesteia
Clienţii Băncii Comerciale Române (BCR) au efectuat, peste 1,5 milioane tranzacţii de plată la cele 400 de Ghişee Automate (APT) instalate de bancă în unităţile din ţară, cu o valoare însumată de peste 400 milioane lei. Din totalul operaţiunilor efectuate la Ghişeele Automate, cele mai frecvente sunt plăţile de facturi (60%) şi alimentările cu numerar…
-
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti – în creştere
Potrivit analizei realizate de casa de brokeraj Intercapital Invest, valoarea tranzacţiilor cu acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti s-a cifrat la 173,21 milioane de lei săptămână trecută, în creştere cu 12,72% comparativ cu săptămâna precedentă, în condiţiile în care valoarea tranzacţionată totală a fost de 204,26 milioane de lei. Tranzacţiile cu produse structurate au cumulat…
-
Livrarea energiei către comercianţi şi tranzacţia cu certificate verzi – incluse în sistemul taxării inverse
Livrările de energie către comercianţi şi tranzacţiile cu certificate verzi vor fi introduse în sistemul de taxare inversă, unde taxa pe valoarea adăugată este aplicată la finalul lanţului comercial, pentru combaterea evaziunii fiscale şi eliminarea problemelor de lichidităţi ale operatorilor. Decizia va fi adoptată, marţi, de Guvern prin ordonanţă. Până în prezent, România a aplicat…
-
Piaţa de leasing, în scădere cu 12%
Preşedintele ALB România, Antoaneta Curteanu a afirmat că piaţa de leasing a consemnat în primul trimestru o micşorare de 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 242,86 milioane euro, pe fondul reducerii cu 19% a segmentului auto, la 173,2 milioane euro. „În 2010-2011 am văzut o creştere uşoară a pieţei în primul trimestru,…
-
Tranzacţii de circa 200 de milioane de lei la Bursa de Valori Bucureşti
Suma tranzacţiilor derulate săptămâna trecută la Bursa de Valori Bucureşti a ajuns la 198,71 milioane lei, tranzacţiile cu acţiuni cumulând 183,86 milioane lei, cu 29,58% mai mult decât în săptămâna precedentă. Cele mai mari schimburi s-au realizat pe titlurile Fondul Proprietatea, în valoare de 99,54 milioane lei, SIF Oltenia -16,34 milioane lei, SIF Transilvania –…
-
Tarif fix lunar la comisioanele percepute brokerilor la tranzacţiile intermediate
Introducerea unui tarif fix lunar de 3.500 lei şi scăderea comisioanele variabile din valoarea tranzacţiilor, este propunerea Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi cere aprobarea acţionarilor pentru schimbarea comisioanelor percepute brokerilor la tranzacţiile intermediate. Comisionul fix lunar va contribui la creşterea componenţei fixe de tarifare percepute de BVB, astfel încât să fie…
-
BVB schimbă sistemul de comisioane
Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) cere aprobarea acţionarilor pentru schimbarea comisioanelor percepute brokerilor la tranzacţiile intermediate, prin introducerea unui tarif fix lunar de 3.500 lei şi scad comisioanele variabile din valoarea tranzacţiilor cu până la 20% pentru acţiuni, respectiv cu până la 10% pentru produse structurate. Comisionul fix lunar va contribui…